Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii braşovene încă păstrate - Rusaliile la Şona

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 20 iunie 2008 ·

Tradiţiile şi obiceiurile de la Şona dăinuiesc şi în mileniul al treilea, deşi sunt oarecum atinse de latura spectaculară. Aceasta a fost concluzia etnologilor care au încercat să studieze pe viu un obicei încă păstrat într-o localitate aflată în proximitatea spaţiului urban, la 5 km de Făgăraş. Proiectul etnologic a luat fiinţă încă din 2005 şi a fost finalizat în 2007. Ieri, la Muzeul de Etnografie cercetătorii au prezentat concluziile acestui studiu chiar în prezenţa unei comunităţi din Şona, invitată la eveniment. „Cercetarea s-a axat pe costumul tradiţional al locuitorilor de aici, simbol identitar puternic al Şonei, dar şi pe ocupaţiile tradiţionale consemnate de echipa de cercetători, astfel încât am reuşit să facem o monografie despre acest sat”, a spus Ligia Fulga, directorul Muzeului de Etnografie Braşov. Scopul acestui eveniment a fost acela de a prezenta tinerilor obiceiuri şi tradiţii, pentru a-i conştientiza asupra rolului lor de a duce mai departe tradiţia. Anul trecut, însă, cercetătorii au pus accent pe sărbătoarea Rusaliilor, iar finalul studiului lor s-a concretizat în realizarea unui filmuleţ de aproximativ 12 minute, care surprinde acest obicei foarte important pentru comunitatea tradiţională din Şona. „În 2007 am mers special pentru acest eveniment – Rusaliile. Nu am mers să reconstituim un obicei, ci am consemnat o tradiţie vie a satului, despre care practic nu ştie prea multă lume. În cadrul cercetărilor am reuşit să surprindem principalele secvenţe ceremoniale, în succesiunea lor, fixând ca primă fază timpul de organizare (care presupune alegerea conducătorului cetei, găsirea celei mai frumoase perechi de cai, ce făcea cinste proprietarului, pregătirea pentru sărbătoare). O a doua fază a fost colindatul de Rusalii a cetelor constituite încă de la Crăciun, iar a treia, petrecerea ce încheie acest ceremonial. Sărbătoarea Rusaliilor la Şona s-a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 28 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 28 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 17 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°