Laura Teodoru, cea mai proaspătă apariţie de la Realitatea TV, creşte pe zi ce trece. Profesional, la redacţia sport a postului, şi în volum, fără să-şi piardă din graţie, pentru că va aduce pe lume o fetiţă.
Redacţiile sport ale televiziunilor s-au umplut de prezentatoare frumoase, iar Realitatea nu face excepţie. De aproape jumătate de an, şi-a adjudecat un chip proaspăt: Laura Teodoru.
În vârstă de 27 de ani, Laura nu este chiar o începătoare în ale televiziunii. La Antena 1 din Constanţa, oraşul în care s-a născut, a moderat şi prezentat zilnic şi în direct emisiunea matinală „Dimineaţa pe Antenă“. Între Antena 1 Constanţa şi saltul la Realitatea TV, constănţeanca a mai testat şi alte câteva domenii, şi-a administrat propria afacere, în domeniul public relations, şi a lucrat ca asistent manager într-o firmă de construcţii.
În urmă cu aproape un an a venit în Bucureşti şi a dat câteva probe la Antena 3, pentru rubrica meteo. Statutul de meteorolog de serviciu nu a cucerit-o, iar sfatul profesoarei sale de dicţie, Ileana Cârstea, a decis-o să schimbe domeniul.
„Băiatul“ lui tata
Laura e convinsă că sportul i se potriveşte cel mai bine. De fapt, „microbul“ i-a fost inoculat chiar de tatăl ei, pe care îl însoţea cât se putea de des la meciuri. Laura nu se ruga, ca alte fetiţe, „tati, ia-mi o păpuşă sau o îngheţată“, ci voia să vadă, pe viu, cum se bat pe minge fotbaliştii.
Din păcate pentru admiratorii ei, Laura este implicată într-o relaţie foarte serioasă şi aşteaptă venirea pe lume a primului copil. Pentru că are o sarcină uşoară, Laura poate veni fără probleme la birou şi continua conştiincios munca într-o perioadă extrem de încărcată precum cea de la Euro 2008.
Până acum burtica a fost ascunsă de pupitrul ştirilor şi de rochiţele babydoll, dar micuţa Anna Sofia, căci aşa o