“Bineînţeles, nu ştiu nimic despre moarte. Nici Socrate nu ştia nimic, dar spre deosebire de noi, el se împăcase cu această realitate, aştepta în linişte moartea..."
“Bineînţeles, nu ştiu nimic despre moarte. Nici Socrate nu ştia nimic, dar spre deosebire de noi, el se împăcase cu această realitate, aştepta în linişte moartea. De fapt, noi, spre deosebire de Socrate, credem că ceva despre moarte tot ştim. Conştiinţa faptului că nu ştia nimic îi dădea lui Socrate putere şi linişte sufletească, pe cînd noi, în ignoranţa noastră, avem ambiţia de a mai şti cîte ceva... Şi de aici neliniştea şi teama. E zguduitor exemplul multor oameni din popor care nu-şi pun problema morţii, nu-şi fac din moarte o enigmă care trebuie dezlegată, nu au angoase metafizice, împăcaţi cu legile firii, ei aşteaptă moartea cu o linişte aproape gospodărească. Dacă am avut vreodată complexe de inferioritate, le-am avut faţă de aceşti oameni, care nu înfruntă «moartea», căci moartea nu este un adversar, ci o acceptă în linişte. Moartea poate fi înţeleasă, nu învinsă. E aici înţelepciune, o seninătate care nu se găseşte în nici o carte din lume. A crede că moartea e o ecuaţie pe care o poţi rezolva studiind-o cu sîrguinţă, analizînd-o cu disperare, este desigur o copilărie. Cine a cunoscut cît de cît primejdia morţii ştie că în faţa morţii gîndirea dispare. Raţionamentele, legendele budiste, frazele poetice despre contopirea în marea energie cosmică se dovedesc neputincioase, şi omul se găseşte faţă în faţă cu necunoscutul...”
„Noi tot îi dăm nimicului o imagine cît de cît concretă. Dar cînd ne întîlnim cu acel nimic care e cu adevărat nimic, spaima noastră creşte atît de mult, încît am impresia că moartea depăşeşte puterea omului. Ar fi trebuit poate ca moartea... să fie un act inconştient... Dar puţin îi pasă naturii de logica noastră... Oricîtă înţelegere ai avea, există imp
