În urma situaţiei de la Piatra-Neamţ, Ministerul Sănătăţii şi-a propus să schimbe reglementările privind avortul. Sursa: REUTERS
Cazul fetiţei de 11 ani care a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul ei a readus în atenţia Ministerului Sănătăţii Publice o lege care nu a mai fost revizuită din anii 1950 - Legea avorturilor. Medicii fac întreruperi de sarcină respectând o reglementare mai veche a Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), în care nu este precizat exact termenul până la care se poate face o întrerupere de sarcină în cazul unui viol ori al unui incest.
Avorturile sunt permise chiar şi în a 24-a săptămână de sarcină, dar numai în cazul în care fătul prezintă malformaţii incompatibile cu viaţa. „Atunci când s-a creat legea în România, nimeni nu s-a gândit că se poate ajunge şi la asemenea situaţii“, a declarat ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a propus o dezbatere publică pentru schimbarea cadrului legislativ ce reglementează avortul.
Avorturile riscante, permise doar în cazul unor malformaţii
În timp ce în alte ţări europene se discută intens despre importanţa consilierii în cazul unui avort, oficialii din Ministerul Sănătăţii se trezesc că nu au încă o lege clară şi complexă privind întreruperea de sarcină. „În 1989, după abrogarea decretului care interzicea avorturile, s-a revenit la legea din anii ’50. Au fost mai multe încercări de a face legi mai clare, aşa cum s-a întâmplat cu Legea privind sănătatea reproducerii umane asistate, însă aceasta nu a fost nici până acum definitivată“, a comentat Borbala Koo, director executiv la Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS) din România.
În lipsa unei legi clare, medicii de la Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ, unde a ajuns prima oară fetiţa, nu au riscat să-i facă o întrerupere de sarcină, în a 17-a săptămână de sarc