1. Ne-am găsit de mult timp, amîndoi fiind cluboptişti. Pentru acest proiect am bătut, în principiu, palma la Neptun, în 2006, unde ambii eram invitaţi la „Zile şi nopţi de literatură“. Discutam verzi şi uscate, cînd a apărut ideea. „E foarte mişto!“, am reacţionat prompt amîndoi, ceea ce înseamnă că într-un fel sau altul fiecare dintre noi se gîndise la ea înainte. Apoi colaborarea a mers foarte bine, cu momente cînd Gheo se implica mai mult şi perioade cînd eu împingeam proiectul. Nu cred că a existat vreo clipă în care să mă îndoiesc că nu va ieşi. 2. Cam un an şi jumătate, ceea ce, aş zice, e un termen rezonabil. Din momentul în care ne-a picat fisa şi pînă s-a lansat la Bookfest au trecut doi ani. În străinătate, realizatorii de volume colective cam tot aşa îşi fac planul, pentru doi ani. Trăim alert, facem o mie de chestii deodată, sîntem supraaglomeraţi – toate aceste lucruri trebuie luate în calcul încă de la început. Cine îşi imaginează că o singură lansare a temei şi un termen sînt suficiente e lipsit de experienţă. Două posibile autoare mi-au reproşat amical că nu am insistat suficient, căci pînă la urmă mi-ar fi dat un text. Nu m-am supărat, fiindcă au dreptate. La urma urmei, unul dintre rolurile coordonatorului e chiar acesta, să te bată la cap cu tact. Nu cred că bărbaţii sînt mai punctuali cu termenele... Ca dovadă că tergiversarea nu ţine de gen: eu, în momentul acesta, tot lungesc o contribuţie la un volum colectiv şi mi-e o ruşine de mor... 3. A fost foarte simplu, mie aşa mi s-a părut. Am redactat un text în care ne-am expus intenţiile şi punctul de vedere, text foarte apropiat de actuala prefaţă a volumului, pe care l-am trimis cui am crezut noi că ar putea fi tentată şi ar avea ceva de spus. Ne-am orientat cumva să fie şi de vîrste diferite. Evident, am întîmpinat şi refuzuri. Lipsa de timp sau incompatibilitatea cu subiectul s-au numărat