Jucatorii echipei Steaua au ajuns, ieri seara, in Austria, unde vor efectua primul stagiu de pregatire in localitatea Velden am Worther See, pana la 5 iulie. Elevii lui Marius Lacatus s-au cazat la hotelul Park Villen, aflat pe malul lacului Worther See, care le asigura o panorama superba. Incepand de astazi, stelistii vor incepe pregatirile.
In Austria, ros-albastrii vor sustine trei meciuri amicale, cu NK Maribor (Slovenia, 30 iunie), Austria Karnten (Austria, 2 iulie) si Red Bull Salzburg (Austria, 4 iulie). Din lotul deplasat in Austria nu au facut parte jucatorii Sorin Ghionea, Banel Nicolita, Dorin Goian, Nicolae Dica, Pawel Golanski, care au participat cu nationalele Romaniei si Poloniei la Euro, Robinson Zapata, Dayro Moreno, care au fost la nationala Columbiei, Mirel Radoi, Ovidiu Petre si Ifeanyi Emeghara, toti accidentati. O parte dintre ei va ajunge in Austria sambata, pana atunci primind cateva zile de vacanta. Zilele urmatoare se va alatura lotului si atacantul brazilian Arthuro Henrique Bernhardt, achizitionat de la Deportivo Alaves. In schimb, din lot fac parte jucatorii Bogdan Mustata, Alexandru Iacob si Vlad Rusu, toti de la Steaua II. Luni este asteptat sa ajunga in Austria si finantatorul Gigi Becali, pentru a asista la primul meci de verificare. Al doilea stagiu de pregatire este programat la Flachau (9-19 iulie) si va cuprinde patru partide de verificare, in compania formatiilor Swindon Town (Anglia, 11 iulie), Viktoria Plzen (Cehia, 13 iulie), Besiktas Istanbul (Turcia, 15 iulie) si FC Nurnberg (Germania, 18 iulie). Intre timp, alte trei echipe din Romania au disputat jocuri de verificare inaintea noului sezon. Astfel, Otelul Galati a invins, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Gloria Buzau, intr-un meci amical disputat pe terenul Carpati din Brasov, unde cele doua grupari efectueaza stagii de pregatire. Golurile au fost marcate