Romania celor doua popoare De-a lungul timpului, dar mai ales dupa aparitia presei scrise, apoi vorbite (radio si telefonul) si culminand cu aparitia televiziunii, cu o tenacitate perversa, in Romania s-au nascut doua popoare. Unul, minoritar dar acaparator, celalalt, majoritar, robace si tacut, adeseori umilit si ingenunchiat. Primul, mereu prezent in prim-planul vietii de zi de zi si, mai ales de noapte de noapte, cu gangaielile, meschinariile, jogodismul propice canaliilor si arar cu lucruri mai de Doamne ajuta, celalalt, intr-o umbra permanenta, in spatele sudorii lui, a bunului simt, a bucuriei pentru munca si casa lui, pentru copiii lui. Primul mereu in prim plan, al doilea mereu in spate, mereu la talpa tarii intr-un etern surghiun la munca de jos sa faca viata minunata primului popor.

Primul cheltuind miliarde pentru un concediu, cu burtile si cefele pocnind, celalalt abia gasind un firfirel pentru o bucata de paine.

Urmaresc cele doua popoare ale Romaniei si ma intreb pana unde se va ajunge cu aceasta bataie de joc a primului fata de celalalt? Legea promisiunilor, atunci cand au nevoie de sprijinul lui, a promisiunilor mereu fara acoperire, de fatada, a functionat si functioneaza, cu mare succes, din vremuri stravechi in folosul primului si numai in folosul lui. In romanul sau atat de actual si astazi «Ciocoii vechi si noi», Nicolae Filimon are un capitol sugestiv intitulat: «Cu iaurt si gugosele, te facusi vornic misele». Si iata ca si «iaurtul» si «gugoselele», la figurat desigur, au functionat cu brio si vor mai functiona vremuri multe de acum inainte in tara celor doua popoare. Au functionat pentru ca poporul minoritar, cel mereu prezent in prim-planul vietii celuilalt popor, isi face cu «responsabilitate tovaraseasca» meseria. Aceasta meserie se numeste continua intoxicare. Fiecare vorbulita de duh, sau cel mai adesea nu, este