Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Mogoşanu, principal la FC Caracal

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 iunie 2008 ·

Negocierile privind colaborarea dintre Ştiinţa şi FC Caracal au intrat în impas, deoarece gruparea din „Oraşul minunilor“ nu acceptă să-şi desfăşoare activitatea şi să joace în Craiova.

Luni, 30 iunie, fosta divizionară B FC Caracal îşi va începe pregătirile pentru noul sezon, unul în care gruparea olteană va activa în Liga a III-a. Cum tehnicianul Florin Cioroianu a renunţat, el fiind pe punctul de a semna un contract cu o echipă din Qatar, oficialii echipei s-au orientat spre Daniel Mogoşanu (principal) şi Sabin Ciurea, secund, care se va ocupa şi cu pregătirea portarilor. „Am ochi buni, adică spun că Mogoşanu are calităţi de antrenor, de aceea l-am convins să preia echipa. N-am semnat contractul, i-am propus un angajament pentru trei ani şi ne-am înţeles pentru această perioadă“, a spus ieri Jean Niţulescu, preşedintele caracalenilor.

Daniel Mogoşanu, fost antrenor în cadrul clubului Universitatea Craiova, inclusiv principal (interimar) la echipa mare, apoi director de competiţii şi ultima oară anunţat la departamentul de scouting, a afirmat: „Confirm faptul că m-am înţeles în principiu cu conducerea celor de la FC Caracal şi, după toate probabilităţile, voi fi antrenor principal. Mai sunt unele detalii de clarificat, dar cred că până la urmă totul va fi OK şi voi putea semna contract cu FC Caracal. Consider că este o provocare pentru mine, mai ales că gruparea din Caracal doreşte repromovarea“.

Năuiu şi Bertea, pe picior de plecare de la FC Caracal

Din lotul vechi, cei nouă jucători de la Ştiinţa au revenit la Craiova sau şi-au găsit alte echipe, iar Năuiu şi Bertea şi-au exprimat dorinţa de a părăsi gruparea caracaleană. Pentru sezonul acesta, lotul va fi alcătuit din cei 20 de jucători aflaţi sub contract cu FC Caracal, unii revenind de la echipele la care au fost împrumutaţi, dar vor fi probabil şi câteva achiziţii noi. @

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 58 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°