Săptămâna trecută povesteam câteva amintiri din copilăria în comunism, când am fost învăţaţi cu toţii că ocolirea legilor absurde era o condiţie pentru supravieţuire. Regulile erau create de nişte idioţi ideologizaţi, care nici măcar nu le aplicau pentru ei înşişi (magazinele speciale pentru nomenclaturişti reprezentau exhibarea falimentului moral al acelui regim al egalităţii).
Am fost deci învăţaţi că e legitim să ocoleşti legea. Ce a lăsat această logică absurdă în noi? Cred că ne bântuie un fel de spirit haiducesc: acele legi erau greşite şi trebuia să le ocolim, deci orice lege este greşită şi, dacă eşti deştept, o ocoleşti.
Nu am avut un moment zero în care să ne punem de acord: gata, s-a terminat, acum, noi votăm legile, prin reprezentanţii noştri. Poate că unele legi sunt greşite, dar legea în sine este o realitate dezirabilă pentru a putea trăi în societate. De pildă, legile pentru calitatea în construcţii. Cred că putem fi de acord cu toţii că statul trebuie să impună nişte standarde, pentru ca următorul cutremur să nu facă „curăţenie“ în oraşe. Cu toate acestea, aud cazuri incredibile privind modul în care se dau autorizaţiile de construcţie (riscăm să păţim ca în Turcia, unde, la cutremurul trecut, s-au dărâmat mai ales clădiri noi, construite la ultimul boom imobiliar şi autorizate prin şpagă).
Acest reflex haiducesc ne bântuie în feluri nebănuite. Aţi observat cum se spune în România atunci când dai şpagă? Se spune „am dat dreptu’“. Am dat dreptu’ la agent şi nu mi-a luat permisul de conducere. Am dat dreptu’ la primărie şi nu a mai venit să se uite cum am dărâmat peretele din apartament. Am dat dreptu’ la minister şi am câştigat licitaţia. Alintăm mita spunându-i „dreptu’“. Şpaga devine normă legitimă.
Atunci când fiecare caută moduri de a corupe sau de a se lăsa corupt, cei care vor să lupte cu corupţia devin băieţii răi. Procuror