Dacă ar fi să mă iau după succesul de casă a unor filme cu profesori (de la Liceenii pînă la Dangerous Minds) românilor le plac asemenea istorii. Dacă mă uit cu atenţie la aceste filme, constat că sexul nu există şi că, de fapt, sîntem, dacă nu ipocriţi, cel puţin foarte pudici. Nici unul dintre spectatorii filmului Liceenii n-a avut ceva gînduri despre aventurile în aşternuturi ale lui Isoscel, cum – ca să fie siguri că nu există nici măcar bănuială de viaţă sexuală – poreclitul Socrate (Ion Caramitru) era, prin scenariu, văduv.
Dacă ar fi să mă iau după succesul de casă a unor filme cu profesori (de la Liceenii pînă la Dangerous Minds) românilor le plac asemenea istorii. Dacă mă uit cu atenţie la aceste filme, constat că sexul nu există şi că, de fapt, sîntem, dacă nu ipocriţi, cel puţin foarte pudici. Nici unul dintre spectatorii filmului Liceenii n-a avut ceva gînduri despre aventurile în aşternuturi ale lui Isoscel, cum – ca să fie siguri că nu există nici măcar bănuială de viaţă sexuală – poreclitul Socrate (Ion Caramitru) era, prin scenariu, văduv.
Nu-mi aduc aminte dacă celebrul învăţător despre care învăţam pe la şcoala generală, Dom’ Trandafir, era însurat sau nu, dar parcă nu vorbea pe nicăieri despre consoarta lui.
Prin urmare, profesorii cu care sînt obişnuiţi românii trebuie să fie un fel de călugări cu libido zero, eventual terni şi şterşi, care trec pe stradă ştergînd pereţii şi prelingîndu-se pe la colţuri. (Mă rog, cred că se şi preling, de foame însă, avînd în vedere lefurile pe care le au.) Aşa că o profesoară care are o viaţă sexuală activă, cu soţul ei, care nu se duce plină de frustrări la şcoală şi se înţelege bine cu elevii, e un caz negativ care trebuie eliminat din societatea noastră plină de morală.
Toate televiziunile, ba chiar şi ziarele (ca să nu care cumva să pierdem audienţă) au