Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duel de zile mari!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 28 iunie 2008 ·

Mâine seara, pe Ernst Happel din Viena, două mari favorite ale turneului final al celei de-a 13-a ediţii a europenelor, se întâlnesc în finală. Este vorba de două reprezentative care în decursul celor 48 de ani de existenţă a competiţiei au câştigat laurii victoriei. Germania de trei ori în cinci finale disputate anterior, iar Spania o dată în cele două finale. Germania a reuşit primul succes în Belgia în 1972 în faţa URSS-ului (actuala Rusie) cu 3-0. A urmat triumful din Italia ‘80, în faţa Belgiei, cu 2-1 iar ultimul trofeu în Anglia ‘98, când a trecut de Cehia cu 2-1. Alte două finale le-a pierdut în Iugoslavia ‘76 în faţa Cehoslovaciei, la loviturile de departajare (4-5), şi în Suedia ‘92 în faţa Danemarcei, cu 0-2.

Spaniolii au reuşit singurul succes la ediţia a doua pe care au găzduit-o, în faţa URSS-ului, cu 2-1, iar în Franţa ‘84 ai pierdut în faţa gazdelor cu 0-2.

În această ediţie nemţii au pierdut în grupa B în faţa Croaţiei cu 1-2, dar au câştigat cu Polonia 2-0 şi Austria 1-0. În sferturi au trecut de Portugalia cu 3-2, pentru a realiza acelaşi scor (de data aceasta în ultimul minut) cu Turcia în semifinală.

Spaniolii în schimb au terminat grupa cu punctaj maxim (4-1 cu Rusia, 2-1 cu Suedia şi 2-1 cu Grecia), pentru ca în faţa campioanei mondiale să înscrie numai din loviturile de departajare: 4-2. În urmă cu două zile, în faţa Rusiei au realizat din nou diferenţa de 3 goluri, fără să forţeze prea mult. Cele două combatante s-au confruntat de 19 ori, cu avantaj de partea Germaniei care a învins de 8 ori faţă de numai 5 victorii ale ibericilor, alte 6 întâlniri încheindu-se la egalitate. Ultimul meci dintre cele două reprezentative a fost amicalul din februarie 2003, care a avut loc la Palma de Mallorca, câştigat de gazde cu 3-1. Din echipele de atunci, în lotul de mâine mai fac parte Friederich, Metzelder, Klose şi Neuville, la nemţi, ş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 58 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 23 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 14 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°