Ursitoare de ploi si de vieti
Un sat parasit in cer. Inaltat deasupra unor tinuturi magice, deasupra tuturor cetatilor dacice ale muntilor Sureanu. Un sat romanesc ancestral. Unul din ultimele. Rupt de lume, fara biserica si lumina electrica, cu case risipite pe creste indepartate si oameni singuratici, traitori ca-n vremea vechilor daci. Ultimul loc, cel mai de sus, in care nu a urcat inca blestemul modernitatii... Cu aceste ganduri privesc muntele, drumeagul serpuit si suitor spre vazduh, padurile neintrerupte, asternute pe coame prelungi, scufundate in ceturi albastre. Ascult in minte vorbele istoricului hunedorean Dan Olteanu, un cercetator patimas al acestui meleag batran: "Se poate spune ca acolo, in Ursici, s-a ursit soarta poporului roman. El este, pe o linie, exact la jumatatea drumului dintre cele doua Sarmisegetuse. Un loc magic. Numele lui vine de la urs, dar si de la ursita. Ursul si ursita erau una, la vechii daci. Pe umerii lui Zalmoxe a fost aruncata o blana de urs, la nasterea sa, pentru ca el sa-si afle destinul. Ursul stie sa proroceasca viitorul. Ursul urseste vremea, daca te pricepi sa-i "citesti" comportarea si semnele. Eu am fost acolo, de multe ori. Si inca am mai prins niste batrane solomonare care stiau sa faca asta - sa profeteasca ploile, doar observand felul in care iese ursul din barlog. Trebuie numai sa stii sa il privesti. Ursicenii inca mai tin si azi Ziua Ursului si Ziua Ursitoarelor, prima in luna februarie, a doua - la trei zile dupa ce se naste un prunc. E singurul sat unde mai vezi acele "ciocote", fire de lana infasurate pe crucile mortilor, facute de ursitoare care stiau sa prevada lungimea vietii omului, imediat dupa nastere. Singurul sat din Romania unde mai poti vedea asa ceva. Pana nu de mult, traiau acolo niste babe zodiere, care stiau sa faca firul asta, o stiinta mostenita din neamuri lungi de ursitori. Fir n
