Nu ştiu dacă ruşii sînt cei care au inventat “romanul-gazetă”, dar acest tip de carte a făcut carieră la ei cîteva decenii, trimiţînd la popor, în tiraje uriaşe, scrieri cu mare impact ideologic şi artistic.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Nu ştiu dacă ruşii sînt cei care au inventat “romanul-gazetă”, dar acest tip de carte a făcut carieră la ei cîteva decenii, trimiţînd la popor, în tiraje uriaşe, scrieri cu mare impact ideologic şi artistic.
Romanul-gazetă arăta ca un ziar mai gros, pliat de două ori. Hîrtia era şi ea de larg consum, dar toată lumea era mulţumită, pentru că se soluţiona astfel o ecuaţie aparent fără rezolvare: distribuţia era aceeaşi ca pentru presă, iar romanul nu costa mai mult decît o revistă cu 150-200 de pagini. În plus, deşi ar fi trebuit să aibă acelaşi statut de efemeridă, ca al Pravdei şi al Izvestiei, ruşii de rînd dădeau prioritate condiţiei culturale a tipăriturii şi alcătuiau, cu romanele-gazetă, biblioteci.
Romanul-gazetă anunţa cartea de unică folosinţă, care a inundat România, după ce a copleşit, datorită unei publicităţi agresive, întreaga planetă. Americanii, oamenii practici, au venit cu o inovaţie majoră la romanul-gazetă rusesc: cărţile de unică folosinţă, cu aceeaşi înfăţişare atrăgătoare ca a cărţilor de căpătîi. Între un roman-gunoi, roman-maculatură sau roman-hîrtie igienic– spuneţi-i cum doriţi – şi o ediţie Tolstoi ori Balzac nu există deosebiri la excelenţa tipografică. Cînd există, ele sînt hotărît în favoarea cărţii de unică folosinţă. O citeşti şi nu te mai întorci niciodată la ea. O uiţi, de îndată ce o închizi. O consumi, fără să te alegi cu nimic, ca pe guma de mestecat. Într-un fel, e echivalentul gumei de mestecat. Cine adună în biblioteci cărţile cu enormă însoţire publicitară, tipărite pasămite în patruzeci de ţări cu atributele genialităţii, ale unicităţii, ale excepţionalului, o fac
