Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania este regina Europei

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 1 iulie 2008 ·

A 13-a finală a Campionatului European de fotbal a adus faţă în faţă două mari puteri fotbalistice. Dacă în urmă cu patru ani în finală au fost outsideri, de data aceasta a fost un moment de vârf în campionatul bătrânului continent. Germania, cea mai titrată formaţie europeană cu câte trei cununi de lauri europene şi mondialele, dădea piept cu formaţia iberică neînvinsă de aproape doi ani, de la meciul din noiembrie 2006, când a cedat României (0-1). Ibericii au pornit în turneul final cu şansa a treia sau a patra. Au călcat în schimb totul în picioare, realizând partide de mare spectacol. Au început în forţă cu un scor record (4-1) în compania Rusiei. Au trecut de campioana mondială în exerciţiu, după execuţia loviturilor de departajare. Au fost singura echipă ce nu a fost învinsă la turneul final. Nemţii nu au reuşit să ţină isonul ibericilor. Cu numai un singur şut pe spaţiul porţii nu poţi să ai prea mari pretenţii. Şi aşa au făcut prea mult. Şi-au dorit prea mult şi au realizat prea puţin. Au reuşit să-l recupereze miraculos pe Mickael Ballack, creierul echipei, dar care nu a putut face prea mult în faţa spiriduşilor de spanioli.

Din start, meciul începe fără tatonări. Cele două reprezentative se cunoşteau prea bine. În min. 3, Klose interceptează o pasă riscantă a lui Ramos, pătrunde în forţă, dar îşi prelungeşte prea mult balonul şi-l pierde. Faze atractive de la o poartă la alta. În min. 15 are loc o fază caldă la poarta lui Lehman. Iniesta pasează pe culoar la Xavi, balonul îl loveşte pe Metzelder şi Lehman scoate în ultimul moment în teren, un autogol ca şi făcut. Deosebit de activ, Torres sare pe lângă Mertesacher şi trimite cu capul balonul în bară din 10 m. Spaniolii combină mai mult şi devin tot mai periculoşi. În min. 31, Fabregos şutează din „căciulă” la firul ierbii, dar Lehman, atent, reţine. Parcă prefigura golul ce va urma peste două minute.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 25 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 52 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°