Intr-o economie libera de piata, statul nu are la dispozitie multe parghii cu ajutorul carora sa poata influenta preturile bunurilor si serviciilor. Cu toate acestea, politicieni de toate culorile ideologice au gasit de cuviinta sa joace, in fata poporului, in piesa intitulata "Noi va dam preturi mici".
Cum rabufniri ale preturilor alimentelor, generate de scumpirea materiilor prime energetice, au mai fost, si nu putine la numar, si chiar mai abrupte decat ultimul val, fara ca ele sa mobilizeze practic intreaga clasa (sau casta) politica sa iasa la rampa cu solutii care mai de care mai populiste, este limpede ca avem de-a face cu un spectacol cu substrat electoral. Acest 1 iulie a marcat startul neoficial al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.
Intr-o economie "bine unsa", functionand intr-un cadru legislativ care incurajeaza concurenta si descurajeaza monopolurile si intelegerile ilegale pentru manipularea preturilor, intr-un context international stabil si fara bariere vamale distorsionante, toata lumea s-ar putea declara relativ multumita, iar politicienii ar fi nevoiti sa caute alte pretexte pentru a capta cat mai multe voturi.
Guvernarile postdecembriste au desfiintat, rand pe rand, majoritatea parghiilor prin care statul putea interveni direct in viata economica. Cum decizia privind nivelul dobanzii bancare se ia in context european si chiar mondial, dupa criterii obiective, intre care preferintele puterii nu isi au locul, si cum nu avem mari proiecte de infrastructura care sa injecteze in economie sume considerabile, sporind veniturile segmentului de populatie care traieste din salariul minim sau din veniturile infime din agricultura, statul a ramas cu o singura parghie economica importanta – impozitarea. Din pacate, solutia cea mai la indemana pentru reducerea preturilor la alimente (care detin cea mai mare pondere in
