Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moarte cumplită pentru un puşti de 15 ani

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 3 iulie 2008 ·

Un puşti în vârstă de 15 ani a murit strivit de lamele unei cositoare, în timp ce se afla pe câmp, la fân.

Totul s-a întâmplat marţi. Băiatul se afla în vacanţă, la bunici, în satul Bărcut. Pentru că era gospodar din fire, băiatul a ieşit pe câmp, împreună cu un unchi de-al său, la muncile agricole. La un moment dat, bărbatul s-a îndepărtat de puşti pentru a vedea dacă iarba este bună pentru coasă. Între timp, adolescentul a încercat să desprindă cositoarea de tractor, utilajul a căzut şi i-a strivit pieptul. În urma impactului, băiatul a murit pe loc. Îngrozit, unchiul său a alertat imediat autorităţile. „Ne-am deplasat în localitatea Bărcut, unde am constatat că un băiat, care fusese la cosit cu un alt cetăţean, fiind lăsat singur pentru câteva momente, a luat siguranţa de la cositoare, iar aceasta a căzut şi l-a prins pe copil, strivindu-l la nivelul pieptului şi provocându-i astfel decesul”, a declarat agentul şef Cristinel Pavel, de la Postul de Poliţie Şoarş.

Trupul neînsufleţit al puştiului a fost transportat la Laboratorul de Medicină Legală Făgăraş, pentru efectuarea necropsiei. Localnicii spun că băiatul era foarte harnic şi că venea frecvent la bunici pentru a-i ajuta la diverse munci. „Era un copil tare harnic şi gospodar. Venea mereu la bu-nici, şi în vacanţe, şi în week-end-uri. Tocmai intrase la liceu în Făgăraş. Mare păcat de el”, a spus o localnică din Bărcut. Un puşti în vârstă de 15 ani a murit strivit de lamele unei cositoare, în timp ce se afla pe câmp, la fân.

Totul s-a întâmplat marţi. Băiatul se afla în vacanţă, la bunici, în satul Bărcut. Pentru că era gospodar din fire, băiatul a ieşit pe câmp, împreună cu un unchi de-al său, la muncile agricole. La un moment dat, bărbatul s-a îndepărtat de puşti pentru a vedea dacă iarba este bună pentru coasă. Între timp, adolescentul a încercat să desprindă cositoarea de tractor, util

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 3 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum o ora
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 22 minute
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum o ora
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

News.ro acum 28 minute
Irina Begu, locul 127 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Begu a învins-o în runda inaugurală pe Julia Riera (Argentina, 115 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 6-2. În turul do

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 18 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 5 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 3 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 4 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

17°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°