Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă cinci jucători, aşteptaţi în Austria

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 3 iulie 2008 ·

Antrenorul Petre Grigoraş ar putea avea la dispoziţie pentru noul campionat zece noi jucători. Pe lângă cei cinci prezentaţi deja, în cantonametul din Austria mai sunt aşteptaţi alţi cinci, un argentinian şi un sloven, pentru cei doi urmând să se plătească 200.000 de euro şi cei trei israelieni cu care negocierile sunt avansate: Omri Afek, Zeev Haimovici şi Shlomi Arbeitman.

"În proporţie de 90 la sută, lucrurile sunt rezolvate, dar uneori în fotbal zece procente pot însemna enorm. Pe cei trei ar urma să-i avem în coproprietate cu un potent om de afaceri israelian, împreună cu care avem un amplu proiect de marketing în Israel. Partea noastră pentru aceste transferuri ar fi de 200.000 de euro", a precizat Marius Stan, directorul general al clubului. Petre Grigoraş a făcut gluma zilei, spunând ce soluţie are în cazul în care jucătorii isarelieni nu vor mai veni: "Îi aştept în Austria, dar dacă nu vor veni o să le fac în ciudă şi o să iau jucători palestinieni"

Antrenorul Petre Grigoraş ar putea avea la dispoziţie pentru noul campionat zece noi jucători. Pe lângă cei cinci prezentaţi deja, în cantonametul din Austria mai sunt aşteptaţi alţi cinci, un argentinian şi un sloven, pentru cei doi urmând să se plătească 200.000 de euro şi cei trei israelieni cu care negocierile sunt avansate: Omri Afek, Zeev Haimovici şi Shlomi Arbeitman.

"În proporţie de 90 la sută, lucrurile sunt rezolvate, dar uneori în fotbal zece procente pot însemna enorm. Pe cei trei ar urma să-i avem în coproprietate cu un potent om de afaceri israelian, împreună cu care avem un amplu proiect de marketing în Israel. Partea noastră pentru aceste transferuri ar fi de 200.000 de euro", a precizat Marius Stan, directorul general al clubului. Petre Grigoraş a făcut gluma zilei, spunând ce soluţie are în cazul în care jucătorii isarelieni nu vor mai veni: "Îi aştept în Austria, dar dacă n

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

România, sub cod roşu de caniculă sâmbătă şi duminică. Capitala şi alte judeţe din sudul ţării, afectate

Mediafax acum 15 minute
Astfel, sâmbătă, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum 39 minute
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°