Premierul britanic Gordon Brown va face astăzi un apel către statele din Grupul Celor Opt (G8) pentru ajutorarea tărilor sărace din Africa, informează The Independent. Sursa: Reuters
În urmă cu trei ani, G8 a hotărât că va aloca o mare sumă de bani ţărilor africane care au nevoie de ajutor. Brown se teme însă că patru membri ai G8, Japonia, Franţa, Italia şi Canada, se folosesc de criza economică mondială pentru a nu onora aceste promisiuni.
Brown şi celebrul activist umanitar Bob Geldof au declarat că statele bogate ale lumii ar face o imensă greşeală dacă ar "trăda" Africa, continentul care are cel mai mult de suferit din cauza crizei alimentare globale şi a creşterii preţurilor la energie.
"Este tragic şi absurd ca oamenii să moară de foame în secolul 21. Nu pot suporta ideea că o criza alimentară provocată de preţurile exagerate la energie şi de creşterea prosperităţii mondiale înfometează săracii din Africa", a declarat Geldof, care va participa la întâlnirea G8 de la Hokkaido, programată săptămâna viitoare.
Potrivit cotidianului britanic, proiectul G8 prevede ca ajutorul acordat ţărilor sărace din Africa să fie de 25 miliarde de dolari. Pentru restul statelor sărace ale lumii, G8 plănuieşte să acorde 60 de miliarde de dolari.
Din G8 fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.