Delegaţia Guvernului în Murcia, imigranţii şi asociaţiile de străini protestează împotriva rasismului cu care acţionează Direcţia de Poliţie din Torre Pacheco (Murcia). La
Delegaţia Guvernului în Murcia, imigranţii şi asociaţiile de străini protestează împotriva rasismului cu care acţionează Direcţia de Poliţie din Torre Pacheco (Murcia). La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au cerut aprobarea Delegaţiei de Guvern pentru a efectua un "control de rutină", în vederea identificării străinilor fără documente în regulă.
Acţiunea oamenilor legii s-a transformat într-o veritabilă vânătoarea de imigranţi. Mai mult de 70 de poliţişti au reţinut sute de imigranţi, dintre care 300 au fost scoşi cu forţa din baruri şi biserici. Străini de 20 de naţionalităţi au fost duşi într-un parc public, unde au fost reţinuţi mai bine de patru ore. Ei au fost înconjuraţi de poliţişti, în timp ce li se verificau actele.
Oamenii legii au arestat 60 de persoane, cărora li s-au întocmit dosare de expulzare. Dintre aceşti, 51 au fost eliberaţi a doua zi, urmând să fie trimişi în ţările de origine în termen de trei luni, iar nouă se află în continuare în arest.
Scuze pentru imigranţi
Delegatul Guvernului în Murcia, Rafael Gonzalez Tovar, a cerut scuze imigranţilor pentru acţiunea desfăşurată de poliţiştii din Torre Pacheco. El a declarat că este surprins şi indignat de modul în care au acţionat agenţii, pentru că fusese informat că va fi desfăşurat un control de rutină.
Rafael Gonzalez a promis imigranţilor că va investiga cele întâmplate şi i-a asigurat că va lua măsuri împotriva atitudinii rasiste a poliţiştilor. Şeful cabinetului de presă al Direcţiei de Poliţie din Murcia, Francisco Blas, a refuzat să dezvăluie dacă printre cei "vânaţi" de oamenii legii se numără şi români.
"Nu putem furniza amănunte, deoarece din punctul nostru de vedere