Oltchim a nimerit în aceeaşi grupă cu campioana Rusiei, Lada Togliatti, şi cu deţinătoarea Cupei Cupelor, Larvik
"Galacticele" de la Oltchim se pot declara mulţumite după tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, care a avut loc aseară, la Goteborg. Din urna a treia valorică, vîlcencele au nimerit în aceeaşi grupă cu Lada Togliatti, echipa care le-a dat bătăi de cap în sezonul trecut, dar şi cu deţinătoarea Cupei Cupelor, Larvik, formaţia norvegiană care le-a făcut pe braşovence să plîngă după finală.
"E o grupă bună. Am evitat din prima urnă pe Zvezda Zvenigorod şi Hypo Viena. Din cea de-a doua urnă însă, am fi preferat pe Elda Prestigio sau Krim Ljubljana", a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu. Oltencele îşi vor afla ultimul adversar din grupă abia pe 5 octombrie, după ce se vor disputa meciurile din grupele preliminare. În grupa C însă, din care face parte campioana României, va juca învingătoarea seriei întîi preliminare din care fac parte Itxako (Spa), Leipzig (Ger) şi Podravka Koprivnica (Cro). "E tot ceea ce ne-am putut dori. Am evitat astfel şi Ikast, şi FCK Copenhaga, în eventualitatea în care danezele se califică", a încheiat Gavrilescu.
Oltchim va debuta în Ligă pe teren propriu contra campioanei Norvegiei, Larvik HK.
Rulmentul în infern
Dacă va reuşi să treacă de Ikast şi de polonezele de la Lublin, în grupa preliminară, Rulmentul Braşov va face parte din grupa A, care poate fi uşor denumită "Grupa morţii". Alături de deţinătoarea Ligii Campionilor, Zvezda Zvenigorod, de campioana Ungariei, Gyor, şi de cea a Macedoniei, Kometal Skopje, Rulmentul ar avea o misiune foarte grea. Braşovencele ar debuta pe teren propriu cu Zvezda Zvenigorod!
Grupele Ligii Campionilor (F)
Grupa A
Zvezda Zvenigorod
Gyor
Kometal Skopje
Grupa B
Hypo Vi