Credibilitatea examenului de maturitate a scăzut într-atât încât rectorii se gândesc la reintroducerea examenelor de admitere Scandalurile care s-au ţinut lanţ în acest an la Bac i-au
Credibilitatea examenului de maturitate a scăzut într-atât încât rectorii se gândesc la reintroducerea examenelor de admitere
Scandalurile care s-au ţinut lanţ în acest an la Bac i-au pus pe gânduri pe rectori, care doresc schimbarea sistemului de selecţie a studenţilor din anul I.
Bacalaureatul s-a încheiat ieri cu ultima probă la alegere dintre materiile studiate în timpul liceului. Peste jumătate dintre cei 207.000 de elevii au ales să dea examen la sport. Nici măcar ultima probă care a fost susţinută de absolvenţii de clasa a XII-a nu a scăpat de suspiciunea de fraudă.
La Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Capitală, unii elevi ne-au spus că au strâns câte 50 de lei de persoană pentru a trece proba de sport. Informaţia a fost confirmată de părinţii care îşi aşteptau copiii în faţa liceului.
Lucrări cu pasaje identice
Suspiciunile de fraudă au început chiar din prima zi. Semnalul a fost dat pe 23 iunie, de ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, în momentul susţinerii probei orale la limba română. Ministrul acuza atunci scurgeri de informaţii referitoare la cerinţele biletelor de examen. Până astăzi, nimeni nu a fost găsit vinovat pentru această situaţie.
Duminică, 29 iunie, Gheorghe Rădulescu, profesor de română, corector la Centrul 128 din Capitală, declara că a găsit peste 40 de lucrări cu pasaje identice. "Din 59 de lucrări, 17 erau rezolvate fără să se fi copiat din manuale, şi le-am corectat, dând note între 2 şi 10. Pe celelalte le-am aşezat pe serii, în funcţie de culegerile din care s-a copiat", a spus Rădulescu.
Scenariul s-a repetat şi la Liceul "Petru Rareş" din Beclean, Bistriţa-Năsăud, unde 80 de lucrări la pro