Pe la sfîrŞitul deceniului şapte, unul sau mai mulţi îndrăgostiţi pătimaş de artă, nu se ştie nici pînă acum clar, furau, din Muzeul Brukenthal din Sibiu, opt lucrări de pictură. Au trecut de atunci patruzeci de ani bătuţi pe muchie, miliţia epocii s-a alertat corespunzător, Interpolul a prins şi el de veste, dar lucrările s-au pierdut prin subteranele lumii interlope, iar hoţii s-au evaporat şi ei cu multă abnegaţie, aşa cum le stă bine unor hoţi care n-au părăsit locul faptei tocmai cu mîna goală. Ba dimpotrivă, pentru că lucrările furate nu erau chiar de ignorat: Moartea Cleopatrei de Anton van Dyck, Ecce Homo, de a cărui paternitate este suspectat Tizian, Bărbat cu craniu, atribuit Maestrului Legendei Sfîntului Augustin, Bărbat cu pipa la fereastră, semnat de Frans van Mieris cel Bătrîn, Portret de femeie realizat de Rosalba Carriera (cu semnul întrebării), Portret de bărbat de Jorg Brew, Bărbat cu haină de blană, aparţinînd unui anonim german, şi Portret de bărbat de Cristoph Amberger. Pe căi întortocheate, demne de naturala predispoziţie pentru aventură pe care o au toate lucrările valoroase de artă, în anul l998 Serviciul Vamal al Statelor Unite descoperă, cu ajutorul temeinic al Institutului Regal pentru Studii de Istoria Artei din Haga, patru dintre lucrările furate cu trei decenii în urmă: Ecce Homo, Portret de femeie, Portret de bărbat cu pipa la fereastră şi Portret de bărbat cu craniu. După expunerea lor în atriumul Băncii Mondiale, în cadrul unei expoziţii mai ample, sînt dăruite, spre repatriere, preşedintelui de atunci, Emil Constantinescu, aflat în prima sa vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Acum zece ani, pe 22 iulie l998, lucrările sînt preluate la Aeroportul Otopeni de către reprezentanţii Muzeului Brukenthal şi ai Muzeului Naţional de Artă, deopotrivă ca obiecte preţioase în sine şi ca dovadă sigură că Preşedintele nu s-a întors de pe