SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Am răsfoit colecţia unui cotidian în care publicam zilnic un articol pe problemele zilei, aşa cum ni se înfăţişau acestea în primii ani după 1990, şi n-am fost deloc mîndru de mine. Pe atunci însă eram.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Am răsfoit colecţia unui cotidian în care publicam zilnic un articol pe problemele zilei, aşa cum ni se înfăţişau acestea în primii ani după 1990, şi n-am fost deloc mîndru de mine. Pe atunci însă eram.
Oamenii despre care scriam sînt duşi sau uitaţi, iar cei care fac încă figură publică s-au deteriorat masiv. Cele mai multe articole se refereau la preşedinte. Chiar şi cele mai bune articole au o viaţă scurtă. De regulă, o zi. Am făcut o socoteală simplă: în timpul irosit cu articolele despre Iliescu puteam să fac o mulţime de lucruri mai bune. Mi-am cîştigat pîinea, dar am pierdut ani din viaţă. Majoritatea oamenilor dau ani din viaţa lor pe pîine, însă în presă ai variante mai bune, oricît de atrăgătoare ţi se pare treaba pe care tocmai o faci.
Miile de articole, răspîndite ani de-a rîndul prin cîteva cotidiene, trebuie să fi avut un efect, dar dacă efectul a fost pozitiv sau negativ, mare sau mic, în direcţia adevărului sau contra lui, nu voi şti sigur niciodată. Ce-i neplăcut e că, pierzîndu-se memoria situaţiilor despre care scriam, majoritatea articolelor îmi sînt pînă şi mie, care mai ţin minte cîte ceva, indiferente. Trecînd timpul, întîmplări care, în primii ani de după revelaţie – cum foarte potrivit numea schimbarea din decembrie un confrate – păreau cardinale, de o importaţă fatală, nu mai au nici o dimensiune, nu mai înseamnă nimic pentru marele public al presei. Am vrut în sus, dar realitatea m-a tras în jos. În situaţia mea sînt sute de gazetari de toată stima. Unii au întocmit antologii selective din articolele lor cele mai bune, dar şi antologi