Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentul de la Tîncăbeşti: Bena e vinovată!

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 5 iulie 2008 ·

Cauza accidentului de la Tîncăbeşti a fost “impactul dintre bena camionului şi pasarela pietonală”. Asta e concluzia specialiştilor care au studiat timp de zece zile condiţiile în care doi oameni şi-au pierdut viaţa pe DN1.

Cauza accidentului de la Tîncăbeşti a fost “impactul dintre bena camionului şi pasarela pietonală”. Asta e concluzia specialiştilor care au studiat timp de zece zile condiţiile în care doi oameni şi-au pierdut viaţa pe DN1. Din punctul de vedere al comisiei Ministerului Transporturilor, care a prezentat ieri raportul preliminar al anchetei în cazul accidentului de la Tîncăbeşti, pasarela a fost realizată corect, fiind dimensionată pentru a rezista la sarcini normale, adică pentru cel mult 100 de persoane simultan. Preşedintele comisiei de anchetă, Eugen Ispas, a precizat că normele româneşti şi cele europene au fost respectate, explicînd că în funcţie de dimensiunile acestora se acordă avizele de circulaţie pentru maşinile grele.

GHINION DE NEŞANSĂ... Din raportul preliminar al specialiş-tilor reiese că bena este vinovată! Pasarela care a ucis două persoane şi a lăsat-o pe a treia în spital nu ar fi avut nici un fel de problemă tehnică, fiind proiectată numai pentru traficul pietonal. Deci nu s-a luat în calcul un astfel de accident. Asta înseamnă că, în urma unui impact violent cu un vehicul sau după o rafală de vînt, oricare dintre pasarele ne-ar putea cădea în cap. Din declaraţia lui Ispas reiese că de vină e numai impactul dintre bena camionului şi pasarelă, pentru că “a fost puternic, basculanta fiind foarte grea şi avînd o viteză de circa 70 de kilometri la oră”. Că şoferul este vinovat ştiam deja, dar ne-a mai amintit ieri domnul Ispas că basculanta nu avea ce să caute acolo fără autorizaţie.

Din anchetă mai reiese că nu s-a găsit nici o urmă de frînare după accident, deci basculanta şi-a continuat drumul du

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 49 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 2 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 57 minute
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Ministerul Finanţelor împrumută 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 6,10% şi 6,68% pe an

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Finanţelor a împrumutat joi suma totală de 3,03 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat, la dobânzi de 6,10% şi 6,68% pe an. În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmar

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 22 minute
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum o ora
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 4 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

RĂZBOIUL din Ucraina, ziua 855. UE semnează un acord de securitate cu Kievul

Gandul acum 3 ore
Războiul din Ucraina a ajuns joi în ziua cu numărul 855, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Principalele evenimente din Ucraina UE urmează să semneze joi un acord de securitate cu președintele Zelenski. Documentul va pre

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/32°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
joi

17°/32°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°