SUCCES. Prin spectacolul "Bucharest Golden Nights", Mihaela Radulescu a mai marcat o reusita in cariera sa de regizor Show. Solista va incheia, in aceasta seara, cu un megaconcert, cel mai mare spectacol pirotehnic din Europa, regizat de vedeta Antenei 1
Claudia Voicu
Mii de bucuresteani, printre care si vedete ca Sandra Stoicescu, Lucian Mandruta si membrii formatiei Holograf, au admirat, joi seara, pe platforma din spatele Palatului Copiilor, cel mai mare show pirotehnic din Europa. "Bucharest Golden Nights", eveniment regizat de Mihaela Radulescu, reuneste pirotehnisti din sase tari, campioni europeni si mondiali, care concureaza pentru adjudecarea marelui trofeu. "Artificiile ajung la o inaltime de 600 de metri si totul este sincronizat pe muzica, din computer. Au venit pirotehnisti din Franta, Rusia, Germania, Italia, Croatia si Portugalia, campioni europeni si mondiali, iar unii dintre ei au organizat spectacole de artificii pentru evenimente de talia concertelor trupei Scorpions sau al olimpiadelor", ne-a spus Mihaela Radulescu. In aceasta seara, de la ora 21.00, este randul pirotehnistilor din Portugalia si Italia sa arate publicului bucurestean ce inseamna sa transformi un foc de artificii intr-un spectacol care iti taie suflarea. Tot in aceasta seara, se va desemna si castigatorul competitiei, iar show-ul va fi incheiat de un megaconcert sustinut de Loredana. Vedeta va aduce pe scena nu numai orchestra "Agurida", ci si alti 80 de instrumentisti. Solista va interpreta, in premiera, cantece care vor aparea pe viitorul sau album. Biletul de intrare la "Bucharest Golden Nights" costa 20 de lei. Pentru motociclisti, accesul este, insa, liber. Gazdele evenimentului vor ca acest festival sa devina, in timp, o traditie si sa fie organizat anual.
SUCCES.