Mai 2004, 9 dimineata. Telefonul suna insistent. Deschid un singur ochi, doar pentru a nimeri butonul de OK. Recunosc vocea Ranei: "Am pe cineva care a fost torturat la Abu Ghraib. Daca vrei, in doua ore pot fi la tine la hotel". Nu am dormit decat vreo 4 ore, insa accept imediat. Abu Ghraib este, de cateva saptamani, marele scandal nu doar in Irak, ci in intreaga lume.
Ne intalnim in restaurantul de la mezaninul hotelului Al Fanar. Cunoscutul Ranei este un tip mai degraba indesat, cu fata brazdata de riduri in ciuda faptului ca, aflu mai tarziu, nu e decat cu doi ani mai mare decat mine. Ne asezam la o masa. Nu am mancat nimic de aseara de la 10, asa ca decid sa iau un mic-dejun-pranz. Ii invit pe cei doi irakieni sa mi se alature, spunandu-le ca putem discuta in timpul mesei.
Saddam nu vrea sa aleaga nimic din meniu. "I-e jena", explica Rana. Ii raspund ca, in cazul acesta, voi alege eu si cer, pentru toti trei, ceaiuri si mancare irakiana: salate si un platou mare de kabab, tikka si costite de berbec. Cat asteptam mancarea, in timpul mesei si mai bine de o ora dupa aceea, aflu, incet-incet, povestea fostului detinut.
Saddam Saleh Al Rawi s-a nascut in 1975 in Rawah, langa granita cu Siria. La 20 de ani este in trupele speciale irakiene, cu baza undeva prin provincia Al Anbar. Un general din provincie planuieste o revolta impotriva lui Saddam Hussein. Muhabaratul afla, insa, de complot, iar generalul si o parte dintre adeptii lui sunt executati. Multi dintre subordonatii sai, fie ca stiau sau nu ceva, sunt arestati. Saddam se numara printre ei. E aruncat la Abu Ghraib, unde sta 3 ani si 4 luni. La iesire, devine sofer profesionist.
Povestea lui Saddam incepe intr-o joi, pe 28 noiembrie 2003, cand ia un taxi din Ramadi, deja un centru al rezistentei in Anbar, chiar daca nu atat de violent ca Falluja, catre Baghdad. Vrea
