Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepresedintii CJC iau salarii degeaba

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 iulie 2008 ·

Zilele trecute, un vicepresedinte de Consiliu Judetean din tara declara autoironic - suparat fiind pe presedintele institutiei, care nu a vrut sa-i mai dea si lui din atributii - ca nu-si merita salariul, pentru ca n-a facut mai nimic. Am vrut sa vedem daca situatia este aceeasi si la Constanta si am constatat cu surprindere ca, desi a trecut jumatate de luna de la investire, nici vicepresedintii Consiliului Judetean Constanta (CJC) nu-si cunosc atributiile. Motivul este simplu: nu le-au fost inca delimitate. Vicepresedintele CJC, Cristian Darie, ne-a declarat ca atributiile fiecarui secund al presedintelui institutiei vor fi stabilite in "proxima sedinta" a institutiei. Dupa cum ne-a asigurat, vicepresedintele Darie nu sta degeaba, ci "indeplineste sarcini punctuale", date de catre presedintele Nicusor Constantinescu. Cu toate insistentele, vicele de la CJC ne-a spus ca nu poate dezvalui care sunt acestea, dar ca, in cateva zile, vom afla clar care sunt sarcinile de care se va ocupa. In acelasi timp, el a subliniat ca nu va duce lipsa de atributii pentru ca lucreaza intr-o "echipa unita" si va avea destule de facut. In ceea ce-l priveste pe celalalt vicepresedinte al CJC, Cristinel Dragomir, el nu a putut fi contactat, fiind plecat din tara, potrivit reprezentantilor institutiei. Prin urmare, asteptam cu interes sa aflam ce insarcinari le va da presedintele CJC secunzilor sai si daca acestia isi vor merita salariul. Salariul este, in cazul vicepresedintilor, indemnizatia lunara, care se cifreaza la aproximativ 40 milioane lei vechi. Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Zilele trecute, un vicepresedinte de Consiliu Judetean din tara declara autoironic - suparat fiind pe presedintele institutiei, care nu a vrut sa-i mai dea si lui din atributii - ca nu-si merita salariul, pentru ca n-a facut mai nimic. Am vrut sa vedem daca situatia este aceeasi si l

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 6 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 13 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 7 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 11 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°