Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Video - Scene de groază la Istanbul: şase morţi într-un atentat

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 iulie 2008 ·

13:20 •Şase persoane, dintre care trei atacatori şi trei poliţişti, şi-au pierdut viaţa în această dimineaţă în urma unui schimb de focuri în faţa consulatului american din Istanbul, a anunţat guvernatorul oraşului, Muammer Guler, citat de AFP.

Şase persoane, dintre care trei atacatori şi trei poliţişti, şi-au pierdut viaţa în această dimineaţă în urma unui schimb de focuri în faţa consulatului american din Istanbul, a anunţat guvernatorul oraşului, Muammer Guler, citat de AFP.

ACŢIUNE TERORISTA. Schimbul de focuri a durat mai puţin de 10 minute şi s-a produs în jurul orei 11:00 locale în faţa misiunii americane, o clădire foarte bine păzită, situată în cartierul Istinye, în zona europeană a oraşului, relatează posturile de televiziune de ştiri turce CNN Turk şi NTV, preluate de AFP. Alţi cîţiva poliţişti au fost răniţi în urma acestui schimb de focuri în faţa consulatului. Agenţia turcă de presă Anatolia a afirmat, la rîndul său, că alţi atacatori sînt daţi în urmărire, fără alte precizări. Potrivit Anatolia, cîteva persoane care se aflau în faţa complexului pentru a putea intra în clădire şi a-şi rezolva probleme legate de obţinerea vizelor, ar fi fost rănite. Procurorul şef al Istanbulului, Aukut Cengiz Engin, a declarat presei că "primele elemente ale anchetei demonstrează că este vorba despre o acţiune teroristă comisă de persoane în vîrstă de 25 pînă la 30 de ani”.

Potrivit martorilor oculari citaţi de posturile de televiziune, focurile ar fi fost trase în direcţia unui post de poliţie situat în faţa misiunii dintr-o maşină de culoare albă, declanşînd o ripostă a forţelor de securitate. Guvernatorul oraşului, Muammer Guler, şi şeful poliţiei metropolitane, Celalettin Cerrah, s-au deplasat la faţa locului, iar zona a fost încercuită de forţele de ordine.

NU SE ŞTIE CINE ŞI DE CE. Deocamdată nu este clar c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°