Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea străzilor, una din priorităţile Primăriei Codlea

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 9 iulie 2008 ·

Reales în funcţie încă din primul tur al alegerilor locale de la 1 iunie, primarul Alexandru Popa a ţinut să le mulţumească tuturor codlenilor pentru votul exprimat, indiferent de opţiuni, ca şi pentru numărul destul de mare al persoanelor care s-au prezentat la urne.

„Prezenţa la urne demonstrează faptul că vă pasă de oraşul în care locuim, ca şi de felul cum acesta se va dezvolta în perioada următoare. Vreau să ştiţi că tot ceea ce am promis voi realiza împreună cu viceprimarul Călin Ivan şi cu echipa mea de consilieri, iar municipiul Codlea va fi adus la cele mai înalte standarde de civilizaţie şi urbanism. Proiectele începute vor fi continuate până vor fi finalizate, dar vor fi elaborate şi puse în aplicare alte programe de dezvoltare. Aş dori să le reamintesc tuturor codlenilor că printre aceste proiecte viitoare se numără reabilitarea şi modernizarea ştrandului şi a zonei în care funcţionează acest obiectiv, înfiinţarea unei creşe şi a unei grădiniţe, construirea unui complex sportiv multifuncţional, precum şi alimentarea cu apă, canalizarea şi asfaltarea cartierului Mălin, proiecte pe care le avem în atenţie de mai multă vreme. Nu voi uita, desigur, nici de locuinţele sociale pentru tineri, de înfiinţarea de noi spaţii verzi, parcuri şi locuri de joacă pentru copii. Toate aceste lucruri vor fi realizate în acest mandat, astfel încât cetăţenii să poată beneficia de condiţii cât mai bune de muncă şi viaţă. Voi fi, aşadar, în continuare un bun manager şi gospodar şi vă promit că nu vă voi dezamăgi nici de această dată”, declara, după câştigarea alegerilor, primarul Alexandru Popa.

Lucrări de asfaltare

a străzilor

De altfel, codlenii s-au convins că promisiunile făcute în campanie de edilul şef au început să se materializeze, deoarece primele două investiţii privind asfaltarea străzilor prind deja contur.

Prima stradă mai impo

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 50 minute
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Meteo. Un nou val de praf saharian ajunge în România

Mediafax acum 40 minute
„În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra Român

China a cheltuit cel puţin 230 de miliarde de dolari pentru a-şi construi industria vehiculelor electrice, arată un nou studiu

News.ro acum 56 minute
China a cheltuit 230,8 miliarde de dolari în mai mult de un deceniu pentru a-şi dezvolta industria de maşini electrice, potrivit unei analize publicate joi de Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale din SUA, transmite Reuters. Amploarea sprij

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cel puţin 22 de palestinieni au fost ucişi într-un bombardament lângă biroul Crucii Roşii din Gaza, anunţă organizaţia

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că 22 de persoane au fost ucise într-un atac cu obuze care a afectat biroul său din Gaza, care este înconjurat de sute de refugiaţi palestinieni, care trăiesc în corturi, scrie The Guardian. M

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Sâmbătă, moșii de vară. Ce nu e bine să faci în această zi

Botosani News acum 3 ore
Sâmbătă sunt Moşii de vară sau de Rusalii. Uite ce spune tradiţia despre morţi şi de ce este bine să dormiţi acasă de Rusalii. Moşii de vară sau de Rusalii se ţin cu o zi înainte de Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Aceasta este a doua mare să

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

24°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°