Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul averilor fostilor consilieri

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 iulie 2008 ·

Desi legea ii obliga, consilierii locali si judeteni nu si-au declarat averea la parasirea functiei publice * Nedepunerea declaratiei in termen se sanctioneaza cu amenda si declansarea din oficiu a procedurii de control Ne-am obisnuit ca majoritatea alesilor locali sau judeteni sa ignore prevederile legale in ce priveste declararea averilor. Ei bine, cei pe care i-am desemnat, in 2004, sa ne reprezinte in consiliul local sau in cel judetean nu numai ca au omis adesea sa-si declare avutia in fiecare an, insa au recidivat chiar si la finalul mandatului. Foarte multi dintre fostii consilierii locali nu au catadicsit sa se achite de obligatiile legale in ce priveste declararea averii la final de mandat. Daca an de an se faceau ca uita sa-si mai completeze declaratiile, ei au dovedit ca nu stiu sa paraseasca o functie cu fruntea sus, pentru ca nu si-au actualizat actul declarativ la final de mandat. Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Integritate prevede, la art. 42, alin (3), ca "in termen de cel mult 15 zile de la data incheierii mandatului sau a incetarii activitatii, persoanele prevazute de lege au obligatia sa depuna o noua declaratie de avere si declaratie de interese". Printre persoanele prevazute de lege se numara si consilierii locali sau judeteni. Conform art. 52, alin (1) din lege, "nedepunerea declaratiei de avere in termenele prevazute de lege constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei si declansarea din oficiu a procedurii de control".

Consilieri "uituci" Desi a trecut o luna de la momentul pierderii calitatii de consilier local, toti fostii alesi locali au "omis" sa-si declare averea la incheierea mandatului. Precizam ca pe site-ul Primariei si Consiliului Local Constanta nu exista, ieri, niciun astfel de document declarativ. Lipsa unui astfel de gest, preva

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum o ora
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 2 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană are nevoie de 500 de miliarde de euro pentru a se apăra

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi în timpul summitului european că blocul comunitar va avea nevoie în următorul deceniu de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, transmite agenţia EFE, conform Ager

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°