SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Chiar în ziua în care a împlinit şaptezeci de ani, domnul Mitea a început să-şi povestească viaţa. Nu conta cui, iar dacă persoana care se nimerea lîngă el cînd îl apuca nevoia de povestit era un străin, cu atît mai bine. Totul a pornit de la aniversare. Casa s-a umplut de moşi şi de babe care l-au anunţat cuprinşi de o veselie tembelă, care nu se potrivea deloc cu condiţia lor de invitaţi, că acum era de-al lor. Or, din viaţa domnului Mitea reieşea clar, ori de cîte ori ar fi povestit-o, că el nu fusese niciodată al nimănui.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Chiar în ziua în care a împlinit şaptezeci de ani, domnul Mitea a început să-şi povestească viaţa. Nu conta cui, iar dacă persoana care se nimerea lîngă el cînd îl apuca nevoia de povestit era un străin, cu atît mai bine. Totul a pornit de la aniversare. Casa s-a umplut de moşi şi de babe care l-au anunţat cuprinşi de o veselie tembelă, care nu se potrivea deloc cu condiţia lor de invitaţi, că acum era de-al lor. Or, din viaţa domnului Mitea reieşea clar, ori de cîte ori ar fi povestit-o, că el nu fusese niciodată al nimănui. Că de asta îşi schimbase mereu slujba, ca măcar între doi şefi să simtă un timp că n-are nici unul. Ce l-a mirat mult pe domnul Mitea era neputinţa de a-şi povesti viaţa de două ori la fel. Ca şi cum abia acum, cînd putea vorbi liber despre viaţa lui, începea şi viaţa să aibă un înţeles, să prindă o formă, să însemne şi altceva decît crezuse el c-a însemnat. După cinci-şase povestituri, domnul Mitea se întorcea acasă tulburat de ce putea să găsească răscolind puţin cîte puţin în nişte întîmplări pe care le socotea definitiv adormite. Cel mai greu îi venea cînd omul lîngă care se aşeza pe bancă, în parc, întreba, după ce-l asculta o vreme cu interes: Nu te supăra, dar ce vîrstă ai? Iar cînd domnul Mitea răspundea scurt şaptezeci, ca şi cum per