Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contraatac - Bulgaria acuză Comisia Europeană de dublă măsură

Publicat in Jurnalul, joi 10 iulie 2008 ·

Cu două săptămîni înainte de apariţia raportului de monitorizare în care Bulgaria va fi, cel mai probabil, aspru criticată pentru lipsa de progrese în combaterea corupţiei şi crimei organizate, Sofia a trecut la contraatac, acuzînd Comisia Europeană că aplică standarde duble faţă de Bulgaria şi România.

Cu două săptămîni înainte de apariţia raportului de monitorizare în care Bulgaria va fi, cel mai probabil, aspru criticată pentru lipsa de progrese în combaterea corupţiei şi crimei organizate, Sofia a trecut la contraatac, acuzînd Comisia Europeană că aplică standarde duble faţă de Bulgaria şi România.

EXEMPLE. Eurodeputatul şi vicepreşedintele Partidului Socialist, Kristian Vighenin, a declarat în faţa Parlamentului European că există ţări membre în care crima organizată a pătruns adînc şi rezultatul se poate vedea cu ochiul liber: deturnare de fonduri europene, sărăcie, criminalitate de stradă, xenofobie. "Nu am întîlnit însă un comentariu oficial sau propuneri din partea Comisiei pentru măsuri corespunzătoare. Cînd vorbim de corupţie la nivelul superior al puterii, îmi pot imagina reacţia Comisiei dacă un prim-ministru bulgar ar impune în Parlament o lege care l-ar salva de urmărire penală. Astfel de acţiuni însă sînt trecute cu vederea cînd vine vorba de ţara unui fost comisar european pentru justiţie şi afaceri interne", a spus Vighenin, făcînd aluzie la Franco Frattini şi la faptul că guvernul din care face parte, al lui Silvio Berlusconi, tocmai a promovat o lege care îl pune la adăpost de răspunderea penală pe şeful Executivului de la Roma, acuzat în mai multe dosare de corupţie.

Cu două săptămîni înainte de apariţia raportului de monitorizare în care Bulgaria va fi, cel mai probabil, aspru criticată pentru lipsa de progrese în combaterea corupţiei şi crimei organizate, Sofia a trecut la contraatac, acuzînd Comisia European

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caraş-Severin: Un poliţist s-a împuşcat accidental cu arma din dotare / A fost dus de urgenţă la spital

News.ro acum 28 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital.

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 18 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 47 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 36 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Press Alert acum 42 minute
< figure id="attachment_459544" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pen

Circulaţia trenurilor va avea loc în condiţii speciale din cauza caniculei, în perioada 19-21 iunie

Adevarul acum o ora
Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii speciale, cu reducerea vitezei, în anumite intervale orare, temperaturile de la nivelul şinelor depăşind 50 de grade Celsius, a informat miercuri CFR Călători.

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°