Au trecut 42 de ani, de când, după un examen de Bacalaureat care, evocat astăzi, ar părea desprins din cine ştie ce pagină de pură ficţiune, îmi "încheiam socotelile" cu Liceul meu: "Vasile Alecsandri" (LVA), din Galaţi. Evoc acel timp nu din cine ştie ce porniri nostalgice. Pur şi simplu pentru a depune o mărturie sufletească în tot marasmul acesta în care se zbate literatura română ajunsă la grea ananghie, când e să fie "obiect de studiu şi examinare" în Şcoala românească a acestui început de mileniu trei.
LVA a însemnat pentru mine - nu imi dădeam seama atunci - deschiderea porţilor spre un fascinant univers, în care aveam să mă pierd mai apoi, an cu an, ca într-o vrajă a vieţii ce mi-a fost dată: Biblioteca.
Aici, la LVA, doamna bibliotecară din anii 1962-1966 (nu-mi mai amintesc numele, păstrez doar silueta sa de fum, o doamnă blândă, cu păr nins de vreme), mi-a arătat într-o zi fondul documentar al Bibliotecii. Cărţi apărute în anii de demult, ascunse în câteva dulapuri din fundul sălii cu multe alte dulapuri. Volume, autori, ediţii interzise în acei ani, poprite în fondul documentar şi, oricum, de nerecomandat unui elev.
Mi le-a arătat, mi-a recomandat ce să citesc, cu rugămintea doar ca să nu spun nimănui. Să fie un fel de taină doar a noastră. Astfel am ţinut în mână ediţii rare din Arghezi, Emil Isac, Victor Eftimiu, Bacovia, publicistica lui Eminescu şi multe altele. Mă impresionaseră frumoasele "ediţii definitive" publicate la Editura Fundaţiilor Regale, pe hârtie mătăsoasă, cu filigran, cu literă luminoasă...
De la fondul documentar al Bibliotecii noastre de la LVA, am trecut, în clasa a X-a, la Colecţiile Speciale ale Bibliotecii "V.A. Urechia". Bunul meu profesor Laurenţiu Bourceanu, cu care făceam adeseori lungi plimbări pe sub castanii de pe Dr. Carnabel (mă lua de la internat, să discutăm despre liter
