Dar justiţia noastră nu se poate desprinde de eczemele societăţii din care s-a întrupat. Ea este cea care este fiindcă de atîta e în stare "ospiciul" acesta în momentul de faţă.
1 "Cine se mai îndoieşte că România post ’89 e altceva decît ospiciul în care a fost internată justiţia nu ştie în ce ţară trăieşte", zice sentenţios Traian Ungureanu în "Încotro duce istoria României", o carte născută din talent şi patos, din revoltă şi militantism. Şi din nevoia unei polemici acide cu patriotismul lălîu şi de vitrină, ce-a încremenit mentalul colectiv românesc în clişee, de multe ori, comice. Publicistul se contrazice însă pe sine în scrierea-i atît de tranşantă. După ce susţine pe zeci de pagini că anii de teroare comunistă au fost o aberaţie istorică, cronicarul de curte al Cotrocenilor dă de înţeles că abia în capitalismul de tranziţie justiţia a devenit clienta "ospiciului". Cu alte cuvinte, pînă în 1989 am avut o justiţie liberă, ceea ce-i face pe "nostalgici" să tresară cu satisfacţie revanşardă.
Din aceeaşi "sentinţă" mai pricep că nu "justiţia post ’89" e vinovată de transformarea României în "ospiciu". Căci, cum e şi firesc, mai întîi a existat "ospiciul" şi abia apoi "pacientul". Aici cred că pătimaşul ziarist are dreptate. Dar justiţia noastră nu se poate desprinde de eczemele societăţii din care s-a întrupat. Ea este cea care este fiindcă de atîta e în stare "ospiciul" acesta în momentul de faţă. Cînd vom avea o altfel de societate, justiţia va fi în măsură să producă şi altceva, nu doar dispreţ şi neîncredere, vorba condeierului amorezat public de preşedintele Băsescu. Cît despre "ospiciu", de vreme ce poporul l-a plebiscitat democratic şi se simte bine înlăuntrul lui, orice comentariu e de prisos.
2 Aştept în sală să-mi vină rîndul la "bară" şi culeg impresii. Spaţiul judiciar e un decupaj social interesant, încărcat adesea