Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanta dupa gratii pentru doi traficanti de droguri

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 12 iulie 2008 ·

Magistratii de la Tribunalul Iasi au decis ca Daniel Lupu, de 25 ani, si Mihai Daniel Bita, de 35 ani, sa ramana in continuare in spatele gratiilor, chiar in conditiile in care avocatii lor au incercat sa probeze ca lasarea lor in stare de libertate nu ar afecta cu nimic bunul mers al procesului. De asemenea, avocatii au sustinut ca cei doi acuzati de trafic de droguri nu reprezinta nici un pericol social, iar daca vor fi judecati in stare de libertate nu vor influenta cu nimic martorii care ar mai trebui audiati. Reteaua din care faceau parte cei doi tineri din Targu Frumos a fost anihilata in aprilie 2008.

Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi a reusit sa organizeze un flagrant chiar in timp ce membrii retelei incercau sa introduca pe piata neagra nu mai putin de 296 comprimate de Ecstasy. Aceste droguri erau aduse din tarile vestice si urmau sa ajunga la traficantii marunti care sa le imprastie prin cluburi sau discoteci. Alaturi de Daniel Lupu si Mihai Bita a mai fost cooptat un tanar de 21 de ani, din municipiul Pascani. Cei trei au fost surprinsi in flagrant chiar in centrul orasului Targu Frumos. "In ziua de 22 aprilie 2008, lucratorii Brigazii de Combatere a Crimei Organizate Iasi, sub directa coordonare a procurorului Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi, au organizat si executat o actiune pe linia combaterii traficului si consumului de droguri de mare risc, ocazie cu care au fost prinsi in flagrant pe raza orasului Targu Frumos trei tineri din Pascani care incercau sa comercializeze cantitatea de 296 comprimate Ecstasy", a declarat un ofiter din cadrul brigazii. Trebuie mentionat ca valoarea drogurilor care trebuiau sa ajunga pe piata neagra este de aproximativ 15 mii lei.

Magistratii de la Tribunalul Iasi au

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 41 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 51 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 58 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 43 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°