ANII ’50
Yankei, căraţi-vă acasă!
Guvernul Republicii Populare Române şi poporul român au aflat cu profundă indignare de mişeleasca agresiune dezlănţuită împotriva Republicii Cuba, al cărei pământ a fost invadat de bande de mercenari, organizate şi pornite de pe teritoriul S.U.A. şi al altor ţări vecine aflate sub controlul imperialiştilor americani.
În întreaga lume răsună glasul plin de mânie al popoarelor care îşi exprimă revolta faţă de această încălcare grosolană a celor mai elementare norme ale relaţiilor internaţionale şi care constituie totodată o provocare primejdioasă împotriva păcii şi securităţii generale. Alături de toate statele iubitoare de pace, Republica Populară Română înfierează şi condamnă cu energie acţiunile agresive inspirate şi organizate împotriva Cubei de către Statele Unite ale Americii, care constituie un atentat împotriva dreptului inalienabil al poporului cuban de a fi stăpân în patria sa... („Scânteia“, vineri, 21 aprilie 1961)
FIDEL, ÎN ACŢIUNE. Fidel Castro, un pion folosit de URSS în organizarea unei grave provocări: „Criza rachetelor“
ANII ’70
Coco Chanel, împărăteasa modei
Un simţ artistic rafinat, intuiţia faptului că vestimentaţ ia trebuie adaptată noilor condiţii de viaţă ale femeii au făcut din Coco Chanel - de curând decedată la Paris, în al 88-lea an al vieţii - cea mai mare creatoare de modă a secolului XX.
(...) „Dacă o modă nu e adoptată de toată lumea - susţinea ea - nu valorează nimic. Rămâne o excentricitate gratuită. Vreau ca rochiile mele să coboare în stradă.“ Şi rochiile ei au coborât în stradă, reproduse în milioane de exemplare. Croitoreasa care a îmbrăcat pe cele mai celebre şi mai bogate femei ale ultimelor decenii (...) a făcut totodată din eleganţă un ideal accesibil micii funcţionare cu