Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi meciuri amicale la sfârşit de săptămână

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 12 iulie 2008 ·

În afara formaţiei stegarilor, care se află în cantonament în Elveţia, celelalte formaţii divizionare braşovene se află în pregătiri în ţară.

Pădurarii, aşa cum am mai anunţat, vor evolua mâine, de la ora 10:30, la Hărman în compania formaţiei CSM Rm. Vâlcea. Pentru forestieri, este al doilea amical, după ce în urmă cu o săptămână, au învins pe Dunărea Galaţi cu 2-1. Echipa se află în cantonamentul de vară, în care accentul va fi pus pe pregătirea fizică.

Unirea Tărlungeni va da replica formaţiei din Liga a II-a, Sportul Studenţesc. Meciul va avea loc mâine, de la ora 10:00, pe terenul Carpaţi. Aşa cum ne spunea Dan Bona, conducerea clubului se află în continuare în tratative cu 2-3 jucători care să completeze lotul.

Ghimbăvenii, care au revenit în Liga a III-a prin preluarea formaţiei din Zagon, se vor confrunta tot mâine, de la ora 11:00, pe propriul teren, cu formaţia pregătită de antrenorul Gabi Stan, Dunărea Călăraşi. Joi, de la ora 11:00, ghimbăvenii se vor confrunta cu făgă-răşenii de la Cetatea.

Săcelenii, după înfrângerea cu 1-3 cu Dunărea Galaţi (în care a testat o serie de jucători), primesc astăzi, de la ora 10:30, vizita echipei din Rm. Vâlcea.

Formaţie proaspăt promovată în Liga a III-a, Victoria Bod va susţine numai marţi un amical cu Cetatea Făgăraş, pe teren propriu. A mai programat un test vinerea viitoare cu Arieşul Turda, antrenată de fostul pădurar, Alex. Pelici, iar pe 23 iulie va evolua în compania lui Forex.

Singura divizionară ce nu şi-a programat vreun amical este cea din Predeal, care încă nu a reuşit să-şi adune toţi jucătorii. Antrenorul Decebal Câmpeanu, speră ca de lunea viitoare să aibă întregul lot la dispoziţie, pentru a nu întârzia prea mult cu pregătirile. În afara formaţiei stegarilor, care se află în cantonament în Elveţia, celelalte formaţii divizionare braşovene se află în pregătiri în ţară.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 2 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum o ora
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 2 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Managerul Spitalului Județean din Timișoara despre deschiderea noii maternități: „Nu riscăm securitatea mamelor și a nou-născuților”

Press Alert acum 2 ore
Foto: Virgil Simonescu Medicul Dorel Săndesc, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, a răspuns acuzelor președintelui CJT Alin Nica, care l-a atacat dur pe tema nedeschiderii noii maternități, inaugurate ca spațiu în luna martie

Nicolae Dică, prezentat oficial la noua echipă: „Bine ai revenit acasă”

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Nicolae Dică (44 de ani) a fost prezentat ca antrenor principal al celor de la FC Argeș: „Bine ai revenit acasă”. Dani Coman, președinte FC Argeș

MDMA ar putea fi un posibil tratament împotriva sindromului de stres posttraumatic (PTSD)

Wall-Street.ro acum 39 minute
Un comitet consultativ din cadrul Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) examinează posibilitatea de a autoriza în viitor un tratament care utilizează MDMA, un drog cunoscut şi sub numele de ecstasy, împotriva sindromului de stres p

Bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti a fost arestat preventiv

HotNews acum 2 ore
Cetăţeanul sirian care, luni, a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță Poliția Capitalei. Forte antitero la Ambasada Israelului din Bucures

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Sebastian Burduja, despre motivul pentru care Nicușor Dan evită DEZBATEREA: „Sondajele mele arată că sunt la 1% de Nicuşor. Știe asta”

Gandul acum 13 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a explicat că actualul edil, Nicușor Dan, a oferit un răspuns evaziv atunci când Partidul Liberal i-a solicitat să prezinte realizările din mandat. De asemenea, Burduja a precizat că se află l

Vremea

București
acum

26°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/23°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°