Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monstrul Fritzl nu suportă celula

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 iulie 2008 ·

Austriacul care şi-a ţinut fiica prizonieră în pivniţă 24 de ani se simte claustrat după numai două luni de detenţie. Sursa: Reuters

Austriacul Josef Fritzl, „monstrul din Amstetten“, care şi-a ţinut fiica prizonieră într-o pivniţă timp de 24 de ani, abuzând- o sexual, se plânge că nu mai suportă să stea închis într-o celulă. Iar reclamaţiile sale vin după doar două luni de încarcerare, relevă publicaţia „The Daily Telegraph“.

După ce şi-a ţinut fiica într-o pivniţă fără fereastră şi a violat-o în repetate rânduri, aceasta aducând şapte copii pe lume, dintre care trei nu au văzut lumina zilei până în momentul în care au fost eliberaţi, Fritzl (73 de ani) vrea să beneficieze de dreptul de a face în fiecare zi 30 de minute de exerciţii în aer liber. Bărbatul se teme să nu fie însă atacat de ceilalţi deţinuţi. Fritzl a fost deja de două ori la plimbare, însoţit de gardieni care să-l apare de eventualele atacuri.

„Domnul Fritzl este plasat într-o celulă pentru două persoane şi, recent, a făcut uz de dreptul său de a se plimba afară pentru o jumătate de oră pe zi“, a declarat purtătorul de cuvânt al închisorii, locotenent-colonelul Erich Huber-Guensthofer.

„De obicei stă şi se uită la televizor toată ziua, în special la ştiri şi emisiuni despre el“, a declarat pentru publicaţia amintită o sursă din penitenciar. „Îi este groază că îl va ataca cineva sau va încerca să-l omoare“, a adăugat sursa.

Elisabeth, chestionată la secret

Se aşteaptă ca procesul lui Fritzl să înceapă în luna septembrie. Între timp, anchetatorii au început să o chestioneze pe Elisabeth, acum în vârstă de 42 de ani, transmite BBC. La interogatoriu a fost adus un medic care a primit ca sarcină să stabilească modul în care unul dintre cei şapte copii pe care aceasta a fost forţată să-i aibă cu tatăl ei a murit. Potrivit oficial

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 26 minute
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli la votare

Mediafax acum 26 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. Anterior, şi USR a anunţat că depune o plângere penală pent

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 3 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°