Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminalul din Tudor este alcoolic

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 12 iulie 2008 ·

Medicii psihiatri si internisti care l-au evaluat pe Florin Astefanoaie, barbatul care si-a decapitat mama saptamana trecuta, au ajuns la concluzia ca acesta este un alcoolist cronic. In urma analizelor medicale s-a demonstrat ca acesta are atrofie cerebrala si ciroza hepatica, boli dobandite in urma consumului excesiv de alcool. "Pacientul a fost evaluat de medicul psihiatru si medicul internist. Analizele medicale au evidentiat o ciroza hepatica decompensata si atrofie cerebrala. Aceste boli sunt cauzate de consumul cronic de alcool.

Din cate am inteles, a avut mai multe internari si in spitalele din Grecia, unde a stat o perioada de timp, tot din cauza consumului cronic de alcool. Aceasta a fost o prima evaluare. Este insensibil, nu l-a marcat cu nimic fapta. Spune frecvent ca si-a decapitat mama pentru ca l-a indemnat vocea tatalui sa faca acest lucru. Abia dupa expertiza psihiatrica se va decide daca a avut sau nu discernamant in momentul savarsirii acestei fapte", a declarat prof. dr. Calin Scripcaru, manager la Spitalul de psihiatrie Socola. Florin Astefanoaie, in varsta de 39 ani, va fi supus expertizei psihiatrice joi, 17 iulie. Reamintim ca, dupa ce i-a taiat capul mamei sale si l-a asezat pe pervazul ferestrei, barbatul s-a aruncat de la etajul al doilea al blocului in care locuia. In urma impactului cu solul, acesta a suferit fracturi la picioare. Florin Astefanoaie a povestit si politistilor ca a auzit vocea tatalui sau care l-a indemnat sa isi ucida mama.

Medicii psihiatri si internisti care l-au evaluat pe Florin Astefanoaie, barbatul care si-a decapitat mama saptamana trecuta, au ajuns la concluzia ca acesta este un alcoolist cronic. In urma analizelor medicale s-a demonstrat ca acesta are atrofie cerebrala si ciroza hepatica, boli dobandite in urma consumului excesiv de alcool. "Pacientul a fost evaluat d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 9 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°