Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rom�nca ucisă �n Italia este din Siret iar soţul ei este din Mihăileni

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 14 iulie 2008 ·

Carmen Temneanu avea 20 de ani, fusese căsătorit cu un tânăr din Mihăileni- aflat acum în penitenciar, apoi a divorţat şi avea un copil.Carmen Temneanu –Roşu, a sfârşit tragic, fiind ucisă în apartamentul în care locuia în Perugia, Italia. Fata, despre care se ştie că practica prostituţia, locuia împreună cu o altă fată, tot româncă, cea care a găsit-o de fapt pe sireteancă şi a anunţat autorităţile. Din primele cercetări ale poliţiei italiene se pare că românca a fost ştrangulată, probabil cu un cordon, şi bătută înainte de a fi ucisă, pentru că avea faţa tumefiată de lovituri. Un martor a declarat că o văzuse, pe la miezul nopţii, în compania unui necunoscut. Pentru că uşa de la intrare în apartament nu fusese forţată, anchetatorii au fost de părere că ea l-ar fi cunoscut totuşi pe agresor. Cert este că după ce a comis fapta, criminalul a plecat în mare grabă, lăsând uşa deschisă. Carmen Temneanu a fost căsătorită şi are un copil, dar a divorţat între timp. Părinţii săi au divorţat la rândul lor, cu ani în urmă, mama ei fiind şi ea plecată în Italia. Tatăl a rămas în România şi nu a păstrat legătura cu fosta soţie sau cu fiica lui. Conform informaţiilor transmise de agenţiile internaţionale, carabinierii n-au prea multe date în legătură cu cazul şi de aceea merg pe trei variante în descoperirea criminalului. Toate trei însă au legătură ocupaţia româncei şi cu cercurile interlope în care se învârtea ea. Soţul ei, originar din Mihăileni, ispăşeşte acum o pedeapsă cu închisoarea.

Autori: Virgil TATARU

Carmen Temneanu avea 20 de ani, fusese căsătorit cu un tânăr din Mihăileni- aflat acum în penitenciar, apoi a divorţat şi avea un copil.Carmen Temneanu –Roşu, a sfârşit tragic, fiind ucisă în apartamentul în care locuia în Perugia, Italia. Fata, despre care se ştie că practica prostituţia, locuia împreună cu o altă fată, tot româncă, cea care a găsit-o

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 17 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 32 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 56 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°