Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Musafiri la Ziua Franţei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 iulie 2008 ·

Preşedintele Traian Băsescu, flancat pe Champs-Élysées de „agitatorul“ polonez Lech Kaczinsky şi de dictatorul sirian Bashar al-Assad. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Invitat de Nicolas Sarkozy la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a Franţei, care i-au avut ieri spectatori pe şefii de stat şi de guvern din 43 de ţări europene şi mediteraneene, preşedintele Traian Băsescu a urmărit parada militară de pe Champs-Élysées cot la cot cu liderul sirian Bashar al- Assad, de departe cea mai criticată prezenţă în rândul opiniei publice franceze. Învecinarea lui Băsescu cu Al-Assad a fost justificată de apropiaţi ai organizatorilor prin intenţia de a alterna un oficial european cu unul dintr-o ţară nemembră a UE.

La festivităţile de la Paris, la prima sărbătoare naţională în afara ţării la care a participat, preşedintele a fost însoţit şi de soţia sa, Maria. La dreapta lui Băsescu, sub copertina roşu-alb-albastră instalată special în faţa Obeliscului din Place de la Concorde, protocolul francez l-a aşezat pe preşedintele polonez Lech Kaczinsky, care s-a remarcat în ultimii ani prin opoziţia cu ţintă electorală la mai toate proiectele europene importante.

Prezenţa lui Al-Assad,hulită de francezi

Bashar al-Assad a fost însă, fără îndoială, cea mai controversată apariţie la parada fastuoasă de pe ChampsÉlysées. Invitarea dictatorului sirian, fiul fostului lider Hafez al-Assad, nu a stârnit doar ample proteste, ci şi manifestaţii de stradă ale militanţilor pentru respectarea drepturilor omului şi a fost şi motivul pentru care fostul preşedinte francez Jacques Chirac a decis să boicoteze festivităţile prin absenţă.

Contestatul lider sirian cu care Băsescu a schimbat câteva vorbe despre revenirea afaceriştilor români în Siria şi duminică, în timpul summitului pentru Mediterana, a fost aspru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

MAE, atenţionare de călătorie pentru Italia – Grevă în transportul feroviar de sâmbătă seară până duminică seară/ Posibile perturbări în circulaţia trenurilor

HotNews acum 18 minute
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, o atenţionare de călătorie pentru românii care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Italia, în legătură cu greva din transportul feroviar. Potrivit MAE, de sâmbătă seară, de la ora 21.00,

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°