Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păcăleală pentru copii

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 iulie 2008 ·

CE BEM, CE MÎNCĂM

Pateul Martinel este ambalat frumos, pentru a atrage copiii. Numai că acestora le este contraindicat consumul din cauza grăsimilor şi a aditivilor utilizaţi.

Pateul Martinel este un produs tartinabil din carne atent selecţionată şi ficat de porc, care are în compoziţie 40% carne de curcan, 18% carne de porc (afumată), slănină, apă, 15% ficat de porc, sare iodată, emulgatori: mono şi digliceride din esteri cu acizi graşi E 471 (conţine calciu), smîntînă, condimente, muştar, antioxidant: acid ascorbic E 300, conservanţi: nitrit de sodiu E 250. Tot de pe etichetă aflăm că produsul nu are adaos de arome sintetice şi potenţiator de gust. 100 de grame de pateu aduc un aport energetic de 336 kcal/1388 kj şi proteine 11 g, glucide 1 g, lipide 32 g

ANALIZĂ. Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne spune că produsul face parte din categoria pateurilor cu profil nutriţional dezechilibrat, cu un mare exces de lipide saturate de origine animală înalt aterogene (din carnea de porc, slănină, ficat de porc, smîntînă) şi o serie de aditivi alimentari din categoria emulgatorilor, antioxidanţilor, conservanţilor. Specialistul atrage atenţia că nu este clar de unde provine calciul menţionat în dreptul aditivului E 471. Pateul are şi o densitate energetică foarte mare, 336 kcal/100 de grame. Calităţile nutriţionale sînt şi mai mult înrăutăţite de carnea de porc afumată, de slănină şi de conservantul E 250, care poate fi cancerigen. Produsul conţine surse ascunse de sodiu în cantitate mare provenite din sare şi E 250.

CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de dislipidemie, hipertrigliceridemie, de maladii hepato-renale, de hipertensiune arterială, maladii cardio şi cerebrosculare, hiperuricemie (gută), densitate osoa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 5 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 3 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 8 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 8 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Informări publice - 14 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Lolu Cosmin Nicolae aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 85/04.06.2024 prin care se autorizează lucrări de construire: locuinţă, anexă, împrejmuire, în judeţul Braşov, comuna Cristian, str. Piatra Craiului, nr. 8, identificat

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°