Domnia sa i-a transformat pe Macovei şi pe Băsescu în cele două talgere ale balanţei pe care zeiţa cu ochii legaţi o ţine sfidător în mînă. Luni şi luni la rînd ne-am privit şi judecat Justiţia prin ochii necruţători ai lui Frattini.
Domnia sa i-a transformat pe Macovei şi pe Băsescu în cele două talgere ale balanţei pe care zeiţa cu ochii legaţi o ţine sfidător în mînă. Luni şi luni la rînd ne-am privit şi judecat Justiţia prin ochii necruţători ai lui Frattini.
Nu cu multă vreme în urmă, un american spunea că un om politic trebuie musai să aibă la îndemînă trei pălării. Una pe care să o arunce în ringul de luptă, alta prin care să vorbească şi o a treia din care să scoată iepuraşi, dacă ajunge să fie ales. Nu ştiu cîte pălării are domnul Franco Frattini, dar cu siguranţă a reuşit să o găsescă pe cea de-a treia.
Vă mai aduceţi aminte? Înainte să devină ce e acum, adică ministru de Externe în Italia, domnul Frattini a fost comisar european însărcinat cu Justiţia pe continent. Părea un fel de statuie a dreptăţii, inflexibil şi gata să lupte cu oricare neregulă dintr-o ţărişoară cu probleme cum e, de pildă, a noastră. Domnia sa i-a transformat pe Macovei şi pe Băsescu în cele două talgere ale balanţei pe care zeiţa cu ochii legaţi o ţine sfidător în mînă. Luni şi luni la rînd ne-am privit şi judecat Justiţia prin ochii necruţători ai lui Frattini.
Ajuns membru al guvernului de la Roma, domnia sa nu a pierdut timpul. Mai întîi, guvernul său a promovat o lege prin care amînă ani buni toate procesele care îi puteau jena pe partenerii săi politici. Ce e valabil în colonia dacică nu e valabil şi în metropola romană. Iată un iepuraş scos rapid din pălărie, mi-am zis eu. Pentru că domnul Frattini nu şi-a dat demisia în urma acestei decizii. Dimpotrivă.
Al doilea iepuraş nu a întîrziat să apară. Guvernul dom