Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Mincinos”

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 16 iulie 2008 · ·

Ionel Ganea îl acuză pe Uhrin jr. de îndepărtarea sa de la Poli

Ionel Ganea a ieşit ieri la atac, după ce Dusan Uhrin jr. a anunţat oficial că renunţă la serviciile căpitanului. "Ganea a terminat-o cu Poli, nu a reuşit să intre în lotul de 25 de jucători. La 35 de ani, e greu să se impună în faţa celorlalţi, deşi am încercat să-l încadrăm", a sunat verdictul cehului.

Furios pe decizia antrenorului, Ganea nu a rămas dator. "Nu cred că Marian Iancu vrea să plec, Dusan a decis. Să fie cinsitit, să nu se mai ascundă în spatele lui Iancu. Mie îmi spune în faţă că nu ştie nimic , iar lui Iancu îi spune altceva. Să nu mintă, el vorbeşte zilnic cu Iancu! Minte frumos ca să nu fie judecat de oameni. Pe mine mă deranjează că nu poate spune direct, cinstit", a declarat Ganea. Căpitanul lui Poli mai are doi ani contract, fiind cel mai bine plătit jucător din lotul lui Uhrin, cu 200.000 de euro pe sezon.

Atacantul a explicat şi de ce a acceptat să joace mijlocaş defensiv. “Cînd au fost accidentaţi Alexa şi Borbely am fost bun, cînd şi-au revenit nu mai sînt bun. Să nu se înţeleagă greşit, mie nu-mi trebuie neapărat să mă bage el mijlocaş la închidere! Nu am mai jucat asta de la 20 de ani. Dacă am acceptat să joc pe postul acela a fost pentru că am vrut să ajut echipa, nu ca să ies în evidenţă. În iarnă, Aliuţă a avut ofertă să plece, dar nu l-a lăsat că era Vrsici accidentat. Cînd a fost totul în regulă l-a scos din lot”, a conchis Ganea.

I-a ţinut partea lui Cînu

Atacantul a avut deja o discuţie cu Marian Iancu, dar evită să vorbească despre un eventual transfer la UTA Arad, acolo unde e dorit de managerul Ionuţ Chirilă. “Eu nu pot să vorbesc de nici o altă echipă atîta timp cît mai am contract doi ani cu Poli şi nu am nici o hîrtie oficială de la ei. Sînt anumite regulamente ale FRF şi LPF care trebuie respectate

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°