Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozia de la Nitramonia: Victimele sunt vinovate!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 17 iulie 2008 ·

Explozia de la Combinatul Chimic Nitramonia Făgăraş s-a produs, cel mai probabil, din cauza victimelor. După primele cercetări, anchetatorii spun că cei trei muncitori, angajaţi ai unei firme de curăţenie, au intrat, fără autorizaţie, în secţia de nitroglicerină şi au încercat, cel mai probabil, să taie fier vechi. Deşi nu mai fusese folosită de zeci de ani, secţia mai era, încă, impregnată cu cristale care explodează la cel mai mic şoc. În acest fel s-a produs deflagraţia care a spulberat doi muncitori, în vârstă de 21, respectiv 25 de ani. Cel de-al treilea, în vârstă de 22 de ani, şi-a pierdut ochiul stâng în urma exploziei şi s-a ales cu jumătate din faţă mutilată de suflul deflagraţiei. El a fost operat, miercuri, la Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean Braşov. „După operaţia de chirurgie plastică, pacientul va fi transferat la secţia oftalmologie. Probabil ochiul stâng va trebui scos, deoarece în urma exploziei, a fost viscerat. Va mai sta câteva zile în spital pentru recuperare, după care va fi externat”, a declarat doctorul Marius Neculoiu, directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov.

Dispăruţi, dar

totuşi morţi

Familiile îndoliate ale celor doi tineri daţi dispăruţi în urma exploziei de la Combinatul Nitramonia din Făgăraş au fost miercuri dimineaţă la poarta platformei industriale pentru a lua acasă ceea ce a mai rămas din apropiaţii lor. Conform autorităţilor, în urma deflagraţiei, Ilie Florian Hila, de 24 de ani, şi colegul său, Ioan Lingurar, de doar 21 de ani, sunt în continuare dispăruţi, chiar dacă la faţa locului s-au descoperit rămăşiţe umane, iar conducerea fabricii a cumpărat deja sicriele pentru înmormântarea celor doi. Tragedia lui Ilie Florian Hila, unul din tinerii dispăruţi în urma deflagraţiei, este cu atât mai mare cu cât peste doar trei zile, bărbatul urma să sărbătorească împlinirea a 25 de an

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 35 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Marcel Ciolacu, despre audierea lui Florian Coldea la DNA: „Îmi doresc să nu mai trăim ce am trăit”

Adevarul acum 56 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea şi fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, sunt audiaţi joi de mai multe ore, la DNA.

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 2 ore
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 7 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°