Intr-o lume organizata mental in clasicele categorii ale spatiului, timpului si cauzalitatii, exista spatii ce ti se deschid inauntru, te locuiesc – fie din prezent, fie dintr-o proiectie in trecut sau in viitor – si spatii pe care le vizitezi din afara si care, rezonand cu ganduri si stari, te invata sa-ti gasesti un mod de a locui tu insuti in fiinta ta. Drumul, Orasul, Casa pot lua oricare din aceste ipostaze caci se pot imbiba de oricat de mult simbolism.

O trecere grabita prin Sibiu e pretextul acestor randuri. Am descoperit Sibiul in copilarie, pe bucati decupate de adultii care mi-l aratau in ce considerau ei reprezentativ, si l-am asociat cu o puternica functie comerciala, mai bine pliata pe nevoia de consum decat in cazul altor asezari, si cu o functie civilizatoare - era orasul care-mi facea educatie citadina. De cate ori l-am revizitat, mi s-a aratat si in alte roluri. O constanta e nota seductiva: de fiecare data m-am indragostit de o Zona din acest oras!

Acum, de Casa cu Cariatide. Mergi pe strada Mitropoliei, spre Piata, si nu poti sa nu te opresti la fiecare cladire. Reflexul fotografierii n-are cum sa-ti dea pace si, desi cumva scapi tocmai momentul pe care te chinui sa-l fixezi, te multumeste gandul ca o sa ai un suport fizic pentru delicii ale amintirilor ce vor sa fie. Te ademenesc biserici si case felurite, le incapi pe toate in schema – tot clasica – a utilitatii, a rezistentei si a frumosului si reflectezi la nevoia de Sens, de Permanenta, de Dincolo, de Cer, inradacinata in nevoia de a lucra, de a dura, inca de Aici si Acum, inca de pe Pamant, intr-o lume care-ti pare dintr-odata cuprinzatoare si, esential, "favorabila".

Iti rasar din trotuar doua corpuri de piatra, trupuri de femei ce fac un continuum imaginar din strada si casa, din privire si asezare, din afara si inauntru. Din a dori si a avea, daca pr