Finanţarea necesarăpentru construirea a 1.000 de kilometri de autostradă în următorii patru ani se ridică la şapte miliarde de euro.
Finanţarea necesarăpentru construirea a 1.000 de kilometri de autostradă în următorii patru ani se ridică la şapte miliarde de euro.
România ar putea beneficia de 1.000 de kilometri de autostradă în următorii patru ani pentru construirea cărora vor fi alocate şapte miliarde de euro, ne-a declarat Sorin Bota, secretarul executiv al PSD, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.
Bota susţine că cei 1.000 de kilometri de autostrăzi erau la finele lui 2004 într-o fază avansată: pentru realizarea a 600 kilometri se semnaseră deja contracte, iar pentru restul de 400 de kilometri se purtau negocieri. Toate proiectele şi contractele semnate au fost stopate de noua conducere de la Ministerul Transporturilor şi de atunci nu s-a mai făcut nimic în plus. "În 2004 erau negociate şi pregătite pentru lansare şapte contracte de autostrăzi, respectiv centura de nord şi de sud Bucureşti, patru contracte pentru Bucureşti-Braşov, Sibiu-Orăştie", a explicat Bota. Acum, din cauza preţurilor ridicate ale materialelor de construcţie şi din cauza zonelor pe unde urmează să treacă autostrada, preţul de realizare a unui kilometru de autostradă ajunge la 7 milioane de euro.
BANI. Reluarea acestor proiecte este finanţabilă. "Alocarea multianuală ţine seama atît de disponibilităţile financiare, cît şi de capacitatea tehnică de cheltuire a acestor sume în proiectele de autostrăzi. Practic, azi de la bugetul naţional se cheltuiesc mai mult de 500 milioane euro pe an, dar fără a avea un rezultat concret în investiţii realizate. Sîntem în situaţia în care peticim un drum de patru ori în patru ani şi tot prost rămîne, în loc să refacem într- un an acel drum şi să avem o lucrare bună cu acei bani", a expli