Cititorul fara cap - Ziceai, domnule, saptamana trecuta ca, in loc sa se calauzeasca dupa norme proprii, curat axiologice, lumea noastra literara a devenit si ea teatrul confruntarilor politice. Drept sa-ti spun, nu mi-e tocmai limpede incotro bati. Voiai cumva sa insinuezi ca ierarhiile literare ale ceasului de fata ar fi rodul instapanirii criteriilor extraliterare?
- N-am insinuat nimic; am spus-o direct si imi mentin parerea: valoarea de arta a cartilor e, in "prost-modernismul" pe care il traversam, o chestiune derizorie, un fleac, o bagatela, de care ne putem dispensa la o adica fara complexe. Fleacuri au ajuns, de altfel, toate valorile omenesti altadata de capatai, binele, adevarul si frumosul, prefacute - prin golire de miez - in forme fara fond. Ele au incetat sa mai reprezinte idealuri catre care sa tindem in efortul de implinire a conditiei noastre umane, fiind resimtite doar ca simple relicve ale unei realitati defuncte.
- Si atunci ce conteaza?
- Pai, conteaza in primul, intr-al doilea si in al treilea rand ideologia politica a autorilor. Noi avem astazi doua categorii de autori: una, ramasa la vechile crezuri si care nu se sfieste sa declare ca rostul scriitorului este sa descrie starea actuala a umanitatii, inclusiv tot ceea ce e pe cale sa o perverteasca si sa o abata de la adevaratele-i rosturi pe pamant; cealalta, orientata catre subiecte de interes secundar, poate ca simpatice, amuzante, reconfortante, dar fara atingere cu esenta lucrurilor si, deci, ferindu-se a pune in miscare capacitatea reflexiva a cititorului. Cea dintai pune probleme si incearca raspunsuri, incurajand dezbaterea, ultima - cantonata in zona epidermicului - reincalzeste pentru uzul ignorantilor sleita ciorba a instinctelor primare, sugerand ca de consumarea ei zilnica atarna echilibrul speciei. Se scrie pentru cititorul fara cap, obisnuit sa
