Vama Veche este unul dintre locurile care au suferit cele mai însemnate schimbări în ultimele decenii. Potenţialul turistic dat de amplasamentul satului pe malul mării era în mare parte anulat, în anii comunismului, de regimul de frontieră al zonei, cu numeroasele sale restricţii, precum şi de dificultăţile de accedere sau de aprovizionare. Actuala şosea care leagă în linie dreaptă Vama de Mangalia, a fost construită în 1989. Cea anterioară (existentă şi în prezent) trecea prin Limanu şi avea cu cincisprezece kilometri în plus. Pînă în 1990, în Vama Veche veneau oameni care căutau liniştea, izolarea, refugiul în natură şi evaziunea dintr-o realitate urbană cenuşie. Artiştii, scriitorii, muzicienii, actorii, tinerii nonconformişti şi cetăţenii străini care populau zona au atras într-o primă fază o categorie de „spectatori“ adiacentă lor prin preocupări şi pattern spiritual. Vestea că în Vamă se întîmplă ceva deosebit se răspîndise la nivelul întregii ţări încă din ultimii ani ai deceniului nouă. New entry-urile au „diluat“ atmosfera care îi atrăsese acolo, instaurînd un cu totul alt tip de conştiinţă „vamaiotă“, interesant şi el. Toate-s noi – doar Vama-i Veche Posibilităţile de cazare şi campare (inclusiv pe plajă) apărute odată cu modificările legislative din 1990 au determinat un aflux de turişti care au transformat locul într-un paradis al comercianţilor cu amănuntul. Apoi, rînd pe rînd, au apărut căsuţe, vile, hoteluri, tonete, terase, restaurante, cluburi, alimentare şi un mare bazar care umple(a) spaţiile rămase temporar neocupate, pînă în momentul în care vechiul sat a dispărut în totalitate, înghiţit de noul sat de vacanţă. Ca paradox, extinderea şi modernizarea Vămii s-a suprapus cu un sever proces de eroziune al plajei naturale, înregistrat la nivelul întregului litoral românesc şi acutizat în zona de sud. Este vorba de dispariţia a circa patruzeci d