...Immortel. Asta s-a stabilit deja. Sorocul de stingere i-a picat lui Georges, la numai 31 de ani, intr-o duminica, 29 martie 1891. Zi de odihna binemeritata, caci toata iarna lucrase pana la epuizare la monumentala panza Le Cirque. Iar a doua zi, luni, isi lua cu el difteria mortala si pleca in legenda. Saptamana aceea incepea deja cu o nemurire.
Dar oare la ce foloseste un artist care, la 25 de ani, compune o capodopera, Duminica dupa-amiaza in La Grande-Jatte (tot duminica, ce chestie!), ce va fi oferita in dar "pointillisme"-ului? Pai la reperat. Asadar, Georges Seurat este primul nostru reper atunci cand cumparam cu ochii o pictura, pe... puncte! Ca sa ne fie invatare de minte.
Cert, Anca Muresan* ii cauta-n coarne lui Seurat. Ea pare o "divizionista" atata vreme cat e raportata la el. Lucrarile ei degaja aceeasi senzatie de instapanire totala, unde nimic nu e lasat la intamplare, niciun detaliu nu bananaie aiurea. Totul este ordonat cu grija, conform opticii personale, fortand tonurile divizate sa se aglutineze intr-o luminozitate ireala. Time-off pentru o clipa de frumusete pura, de pace si de liniste. Momentul astral cand (ce sa facem, nu putem ocoli poncifele!) arta transcende cotidianul.
Toate bune pana acum. Comparatia rezista. Didacticism de serviciu. Clasa profesor Seurat, sectia poantilism. De aici incolo insa, din acest punct(!), se declanseaza tirania Ancai Muresan. Il interneaza pe Georges intr-un sanatoriu de bune sentimente si il face pierdut. Il paraseste acolo, in l'Ile de la Grande-Jatte, pamantul acela scump dintre Neuilly si Courbevoie, pentru a se exprima singura. Isi vede de atributele ei, care nu sunt fictive. Ci, dimpotriva, viguros de netagaduite. Privirea ei sfasie impetuos valul declarat, focalizand naprasnic tesutul de dincolo. Iar Seurat ramane mut, mut in urma. Si astfel, se termina cu viziunile lui conge
